Totalul afișărilor de pagină

joi, 25 decembrie 2014

Confesiuni

O nepoată, într-o zi m-a întrebat direct, fără prea multe vorbe:
--Tataie ,când ai fost îndrăgostit ultima dată? Grea întrebare, am privit-o pe furiş, să pot surprinde privirea ei, era o fată înaltă, zveltă, cu sânişorii rotunzi, părul lung, castaniu, îmbrăca o faţă prelungă cu doi ochişori jucăuşi, albaştri, precum dimineţile de mai, nasul în vânt, puţin obraznic, se oprea deasupra unor buze pline, roşii, cu un rictus şăgalnic, uşor ironic,aşezat permanent în colţul drept al buzelor. Avea o figură serioasă, se vedea că aşteaptă răspuns. M-am gândit preţ de câteva clipe, apoi am început să-i povestesc crâmpeie, din ultima aventură trăită pe tărâmul dragostei :
--Fată, am cunoscut întâmplător o doamnă, era o cunoştiinţă ca oricare alta, era una din acele întâlniri care îţi fac plăcere, dar care nu angajează. Tot întâmplarea a făcut să mai vorbim la telefon, fără a exista vreo tresărire, vreo frământare, fără a provoca insomnii, am început eu, destul de plat să povestesc nepoatei, aceasta nu s-a lăsat atrasă în cursa povestirii mele şi a atacat direct :
--Tataie, aici e vorba de dragoste, nu de cumpărat cartofi din piaţă, nu încerca să mă îmbrobodeşti, îmi spuse nepoata ameninţându-mă cu degetul.
--Bine, văd, că nu merge cu tine, am să-ţi spun totul, aşa cum a fost, dar rămâne între noi ,ce zici, te prinzi?
--Da, dacă vrei jur pe roşu, te-am pârât eu vreodată, nu mi-ai spus d-ta, căci a pârî pe cineva este ca şi cum ai fura?
-- Te cred, ştii că în vară, am fost plecat la munte, când am revenit acasă am găsit printre alte mesaje pe facebook şi unul de la o doamnă ce se arăta îngrijorată de faptul că nu am mai comentat nimic pe pagina de socializare. Am luat legătura cu doamna respectivă, apoi i-am explicat motivele absenţei mele. Din acea zi am început să vorbim foarte mult pe chat, la început mai mult chestiuni politice, chiar îmi dădea subiecte pentru articolele ce urma să le scriu pe blogul personal. Subiectele cu timpul s-au diversificat, nu a durat mult până am început să analizăm, să discutăm şi problemele personale. Aşa am aflat că era într-o ţară străină, la un copil de al ei, că era singură de mai mult timp şi că nu era angajată în nici o relaţie. Din todeauna am apreciat foarte mult cultura unei femei, decât aspectul fizic, modul cum ştia să se îmbrace, să se aranjeze, cât de cochetă era, fără să atingă ridicolul.
Din poze, mi-am putut da seama, că era o femeie, care se îmbrăca, pentru că îi era drag şi nu pentru că trebuia, să fie acoperită cu ceva. Cum ţi-am mai spus, avea o vorbire destul de îngrijită, asta dovedea că citise ceva cărţi, că avea exerciţiul dialogului, putea folosi verbul cu măiestrie, iar metaforele erau întotdeauna la locul lor.
--Şi, şi, hai mai repede, lasă descrierile plicticoase, mă întrerupse nerăbdătoare nepoata.
--Lasă-mă să îţi povestesc totul, pentru a putea înţelege mai bine, nu voi sări peste etape. Discuţiile noastre, de la notele vagi personale, au pătruns, aproape fără voinţa noastră, în intimitatea, în interiorul nostru cel mai tainic. Băierile unei inimii atrofiate erotic, au început, să se dezlege, încet, încet, aproape fără voia mea, gândul fugea departe, foarte departe, acolo unde ştiam că este ea. Îmi dădeau târcoale fluturi timizi, îi simţeam aproape, mă temeam de ei, aş fi vrut să plece, aş fi vrut să rămână. Seara când mă culcam, priveam un punct fix din tavan, apoi punctul se mărea şi în centru lui apărea ea, rămâneam nemişcat, din teama de a nu dispare, o priveam, era îmbrăcată într-o rochie de tul transparentă, prin care se ghiceau sânii ca două mere ionatane, trupul cu rotunjimi frumoase, cu burta plată, coapse rotunde, picioarele, puţin mai plinuţe la nivelul pulpelor superioare, se continuau cu genunchii rotunzi, apoi pulpiteţe deasupra unor glezne fine abia conturate.
Cu timpul imaginea acesta a început, să mă urmărească şi în timpul zilei, fluturii nu mai dădeau târcoale, pătrunseseră în stomac, acolo trăiau într-o continuă neorânduială, din moment ce-i simţeam tot timpul zburând când mă gândeam la Doamna, aşa îi voi spune de acum încolo.
--Ce făceai, cum scăpai de ei? mă trezi nepoata din visarea mea.
-- Îmi plăcea, demult nu mai simţisem că trăiesc, acum trăiam, eram viu, aveam un motiv pentru a aştepta ziua următoare. De cum puteam, luam legătura, ore întregi stătea pe chat, simţeam că şi ea trece prin aceleaşi stări ca mine, trăiam clipa, clipele, orele, trăiam zilele, ne era bine. Chiar dacă totul era platonic, iubirea era în sufletul nostru, era în mentalul nostru, era în toţi porii noştri. Se făcea pielea de găină când ştiam că se apropie momentul să luăm legătura.Inima bătea să spargă pieptul, sângele alerga mai repede prin vene, obrajii mi şe rumeneau precum tomatele vara, ochii mi se împăienjeneau, vederea se închidea pentru a o vedea numai pe Ea. Dintr-o dată totul a prins contur, am avut un motiv în plus să trăiesc. Doamna ştiam că este numai a mea, nu aveam nevoie de acte care să consfinţească o legătură, ea se produsese prin simţămintele ancestrale. O aveam lângă mine, trăiam cu ea în gând, mă piteam ca un copil când are ceva bun şi nu vrea să împartă cu nimeni, aşa mă piteam şi eu, nu vroiam să fiu trezit din visul meu. Eram acolo eu şi Doamna mea, noi doi şi lumea noastră. Mă aflam precum Adam în faţa fructului oprit, pentru  ca odată muşcat fructul, să pot simţi toate aromele dragostei, cunoaşte toate plăcerile trăite de divinităţi, date nouă prin Amor şi Eros.  Ne vorbeam, de fapt reluam discuţiile de pe chat, destul de erotice în conţinut, incitante, excitante, explozive, minunate, repetabile. Nu vreau să se termine şi acum mă pitesc şi mă gândesc la ea. Dar gata nu îţi mai spun nimic.
--Te rog, mai spune-mi, miorlăi nepoata şi mă cuprinse după gât.
--Poate altă dată, acum gata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu