joi, 25 august 2016

Dracu* nu este așa de negru I





    
   Piei drace! Omul a început să-și scuipe-n sân și să bată cruci mari  când i-a apărut în faţă o fătucă mai mult goală decât îmbrăcată. Altul, care l-a văzut scuipându-și în sân, l-a privit încurcat şi bâbâindu-se l-a întrebat: „băi da de ce ziseşi aşa, eu am văzut că era frumoasă, nu era neagră şi cu coarne?” .De fapt dracu nu e negru şi nu are nici coarne, în schimb poate pune coarne

 O gospodină, femeie la casă ei, care îşi iubea copiii şi-și tolera soţul, a plecat la piață ca în fiecare dimineață. Înainte de a ieși din casă a aruncat o ultimă privire în apele de argint ale oglinzii de pe hol. Din adâncul apelor se vedea o femeie șatenă, cu părul inelat tăiat la baza umerilor, ochii negri, sprâncenele stufoase, arcuite frumos și pensate discret, care, împreună cu genele lungi formau un accesoriu minunat pentru fața ovala cu nasul cârn, gurița mică cu buze cărnoase și senzuale. Prin fața ochilor pentru o secundă au defilat evenimentele petrecute în timpul cinei din seara trecută, atunci când, soțul, tatăl copiilor ei a venit târziu de la cârciumă beat și cu chef de ceartă. Pregătise pentru masa de seară mâncarea lui preferată, pulpă de porc la tavă și chec cu zmeură. Fiind într-o stare avansată de beție l-a ajutat să ia loc la masă, apoi în liniște, l-a servit cu delicatesele pregătite. Copiii, în schimb, au vrut să mănânce direct desertul fără să guste și din friptura la tavă aburindă și aromată. De aici a izbucnit scandalul: țipete, urlete, reproșuri din partea soțului că nu este ea în stare să facă educație copiilor. De frică, știindu-l violent, a luat copiii de la masă și s-a retras în camera puștilor. 
        Îngrozitoare situație, oare așa va trebui să trăiască toată viața? Simțea că a ajuns la capătul puterilor, că nu avea forță să plece împreună cu copiii și să lase în urmă soțul care nu era altceva decât un bețiv arogant, violent și bădăran. Cu imaginea în ochi a ultimei seri a plecat la cumpărături. 
            În piață lume multă, precupeți și vânzători, lume cunoscută și alta mai puțin ori de loc știută. Femeia nu văzuse că undeva într-un colț al pieței era un bărbat înalt, cu părul blond pieptănat într-o parte, ochii albaştri ca dimineţiile de mai după o ploaie repede, care o privea degajat și persistent. Bărbatul era îmbrăcat într-o cămaşă grena, descheiată la doi nasturi, cu o geacă din blugi sport, pantalonii, strânşi pe pulpele ferme, aveau buzunare la spate în care îşi ţinea vârâte degetele de la mâini.             Femeia, la început, a ocolit acea privire uşor obraznică şi insistentă, apoi pe furiş a întors capul spre el, siguranţa şi nonşalanţa cu care o privea, a făcut-o să tresară, un fior rece a străbătut-o din cap până-n vârful unghiilor de la picioare, câţiva fluturi au început să zboare dezordonat prin stomacul tinerei femei. O transpiraţie rece îi curgea pe spate, simţea că nu mai avea aer, se îneca, voia să plece, în picioare avea plumb, voia să strige, din gât nu ieşea nici un sunet. Privirea a rămas ţintuită pe el, simţea că e pierdută, pentru o clipă, prin faţa ochilor a trecut  imaginea în care erau copiii ei şi soţul, îi simţea cum se depărtează, a vrut să-i strige, în acel moment el, bărbatul din faţa sa, i-a făcut un semn prin care o chema. În transă şi cu paşi nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi i-a şoptit la ureche: rămâi! Şi a rămas. L-a privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus capul pe umărul lui, el continua să-i mângâie părul, privind undeva peste ea, ştia că este prada lui şi numai a lui. Era încă una dintre victimele făcute de-a lungul timpului. 
            Nu-l interesa dacă are un soț și copii, îl interesa prada. Se juca cu ea, o va face roaba lui, apoi îi va da drumul, o va izgoni, ea va plânge, va implora, lacrimile aveau să inunde această faţă pe care el, acum, cu degetele lui lungi şi reci, o mângâia. Va pleca de lângă ea, va smuci piciorul drept de care, această minunată femeie, acum desmierdată, va avea mâinile încolacite, în speranţa că l-ar mai putea reţine. Plecarea lui va fi definitivă şi fără regrete...
        Abandonată, umilită şi dispreţuită, a privit în jur, era într-o cameră străină mobilată simplu. Ce căuta aici, de când era, nu îşi amintea decât îmbrăţişările lui tandre, cuvintele pline de iubire şi promisiuni deşarte, mângîierile cu mâinile acelea reci care îi potoleau fierbinţeala dragostei, apoi mai erau reprizele de dragoste până la epuizare, erau acele clipe netrăite până atunci, descoperite în adâncul sufletului.

         Nu regreta nimic, se redescoperise, era o altă femeie, era femeia pe care nu o cunoscuse, deşi trăise tot timpul cu ea. Ar fi vrut să-şi vadă copiii, nu şi soţul, de el îi era silă, trăise alături de el, fără să o vadă, să o desmierde, să simtă că e iubită, să o facă să se simtă femeie. Acum da, ştia ce înseamnă să iubeşti, să trăieşti cu intensitate momentele de dragoste. S-a ridicat de jos, a căutat o oglindă, s-a privit în ea, se aştepta să vadă o femeie distrusă, nu, chipul oglindit arăta prospeţime, lacrimile se uscaseră, ele spălaseră sufletul încărcat, descătuşaseră o inimă închisă cu nouăzecişinouă de lacăte. Renăscuse, voia o altfel de viaţă, ca o umbră copiii i-au trecut prin faţă, nu-i va părăsi, dar nici acasă nu se va mai întoarce, a întors capul spre pat, undeva la capătul patului era sacoşa în care trebuia să pună cumpărăturile pentru mâncarea familiei, era goală, pierduse noţiunea timpului, nici nu voia să afle de cât timp era acolo, poate de o zi, de două, de un an, ce conta, acolo a fost bine. Cine a fost acel bărbat? Poate un înger, ori poate chiar dracul. Era un drac frumos, nu avea coarne şi nici negru nu era. Ar fi vrut să-l mai reîntâlnească.
Va urma!
Mulțumesc pentru poză : semperfidelis.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...