Situația României din 1940 până-n 23 august 1944

    Am scris anul trecut un articol intitulat ”Trădarea de la 23 august 1944”, articol pe care l-am repostat astăzi, 22 august 2016. Actul de la 23 aug 1944 este efectul unei cauze începute cu mult  înainte. În 1940 în perioada dictaturii carliste, când pe tronul României era regele Carol al II-lea care conducea ca un autocrat din 1938. Prin înlăturarea Constituției din 1923 și desființarea partidelor politice se instaurează dictatura regală. În acastă perioadă a existat un singur partid Frontul Renașterii Naționale patronat de rege. 
În Europa Germania nazistă începuse războiul din  septembrie 1939 când ocupase Polonia, în 25 iunie 1940 Franța semnează armistițiul cu Germania după ce aceasta ocupase Olanda, Belgia și trei sferturi din teritoriul francez. Asta era situația din Europa, practic, în afara Marii Britanii care mai ținea piept armatelor germane și a URSS care era aliatul Germaniei, Europa era ocupată, sau în curs de ocupare de către Germania pe de o parte și URSS pe de altă parte.
România nefiind în nici o alianță era făcută piftie de către URSS și Germania nazistă împreună cu Italia fascistă.
Astfel,  în urma Pactului Ribbentrop-Molotov (miniștrii de externe ai Germaniei naziste și URSS), URSS a somat România, în 28 iunie 1940, să cedeze Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței sovieticilor. Guvernul de la București împreună cu regele Carol al II-lea au luat act și s-au conformat somației. Armata română s-a retras din aceste teritorii în cea mai mare viteză, armata sovietică mânându-i de la spate.
Pe data de 3 aug 1940  reprezentantul german la București, Fabricius, a informat guvernul român că trebuie să cedeze Cadrilaterul Bulgariei ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și Primul Ministru al Bulgariei. Conformându-se cererii lui Hitler guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început pe 19 august la Craiova, delegația română avea mandat să accepte ideea cedării Cadrilaterului.
30 august 1940 are loc Diktatul de la Viena cunoscut și ca : Al doilea arbitraj de la Viena. Diktatul de la Viena a fost act internațional încheiat pe 30 august 1940 prin care România era silită să cedeze Ungariei hortiste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 kmp). Acest act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă.
În vara lui 1940 toți vecinii au revendicat bucăți din trupul Țării. Ce a făcut Carol al II-lea și camarila sa? A cedat fără să se opună cel puțin formal, sau să protesteze.
În nord Finlanda, o țară cu o populație mult mai mică decât România, s-a opus pretențiilor teritoriale ale sovieticilor și și-a apărat teritoriul cu arma în mână.
Noi, românii, am acceptat sfâșierea trupului Țării, fără să tragem un glonț. Nu am avut nici un strop de mândrie, nici nu aveam cum, regele Carol al II-lea era un aventurier , un om slab obsedat de plăceri ușoare, un om care renunțase la tron pentru a fi cu Elena Lupescu amanta sa, trăind ca o persoană particulară sub numele de Carol Caraiman, dar care nu ezită, să-și detroneze propriul fiu, pentru a se instala ca rege. Un asemenea om nu putea fi mânat de sentiment patriotice, nu conta rezultatul războiului, conta mândria națională. În teritoriile ocupate de străini românii au fost schinjuiți, deportați, omorâți.
Pe fondul acestor ciuntiri din teritoriul românesc au loc mișcări de stradă inițiate de legionari, situația scapă de sub control, în septembrie 1940 Carol al II-lea îl desemnează pe generalul Ion Antonescu să formeze guvernul. Antonescu invită la guvernare și pe țărăniști și pe liberali, dar liderii acestor partide declină oferta, trimițând doar niște specialiști din rândul partidelor. În această situație Ion Antonescu formează guvernul cu militari și legionarii lui Horia Sima. Pentru a opri mișcările de stradă Antonescu îl determină pe Carol să abdice, la tron urmându-i Mihai, fiul său. Antonescu se auto proclamă Șef al Statului, regele Mihai având doar  rol decorativ. În acest fel Antonescu își asumă toate hotărârârile ce au urmat până la arestarea sa. Regele Mihai a fost ocrotit de a fi învinuit datorită opțiunii lui Antonescu de a se declara șef al statului.
La 1 octombrie 1940 România se aliază cu Germania nazistă. A fost singura alianță posibilă, neutralitatea ei putând fi încălcată oricând de către Germania, riscând în acest fel să devină o țară ocupată.
În iunie 1941 România alături de Germania nazistă declară război URSS. Declarația noastră de război era una legitimă, recuperarea teritoriilor luate cu forța cu un an înainte de URSS. Se cunoaște soarta războiului. Antonescu a fost criticat că a mers alături de Germania și de la Nistru în interiorul URSS. Era firesc să facă acest lucru, un război, un teritoriu e câștigat atunci când adversarul cere pace, ori aici nu se întâmplase așa ceva. Dacă la început țărăniștii și liberalii au fost de acord cu declararea războiului URSS, după trecerea Nistrului de către armata română nu a mai fost de acord. Asta este , cum spune o cunoștință de-a mea, pitirea după vișin.
Singurul care și-a asumat conducerea României într-un moment de răscruce a fost Antonescu, nici un lider politic din așa zisele partide istorice , nici regele nu au fost trași la răspundere pentru războiul declarat sovieticilor, din simplul motiv că partidele istorice nu au vrut să intre la guvernare alături de Antonescu, preferând rolul de chibiți, iar Regele Mihai a fost ocrotit de Antonescu.
Astea sunt faptele. Rezultatul, drept mulțumită că și-a asumat rolul de a conduce România într-un moment cheie, a fost condamnarea la moarte a mareșalului Antonescu și apropiaților săi, și declararea ca eroi, a unor oamenii care au stat pitiți după vișin, asumându-și rolul spectatorii din spatele scenei.