-Stană, Stană, Ion din sufragerie striga nevasta.
Stana, cu veșnicul ei șorț de bucătărie prins în față, se făcea că nu-l aude pe Ion, când o striga. De dimineață de când s-a trezit cu o durere puternică
în piept, o tot striga să-i dea un pahar cu apă, altădată a vrut să-i așeze
mai bine perna sub cap, stătea în fotoliu cu picioarele întinse pe măsuță.
-Da , m-ai strigat? Femeia, stergându-și mâinile pe poalele șorțului ,s-a
apropiat de fotoliu, a ridicat cu grijă perna sub capul bolnavului. Am dat
telefon lui Tavi să-l aducă pe doctorul Buzilă, e pensionar, dar se spune că
e foarte priceput. Nu sunt bune durerile tale din piept.
-Probabil am băut ieri apă puțin mai rece, acum nu mă mai doare. Cătălin a
trecut pe la noi? Așa rămăsesem înțeleși , să treacă să mă vadă, avem multe de
discutat. Bărbatul voia să-și încurajeze
nevasta, nici lui nu-i plăceau acele dureri, dar nu trebuia să fie văzut îngrijorat.
-Am niște supă de pui, vrei să-ți pun puțină să mănânci?
-Da, vin eu la bucătărie! Nu-mi aduce să mănânc la pat, că doar nu sunt
bolnav!
-Dacă nu ești bolnav, de ce toată ziua ai fost cu gura pe mine, îndreaptă
perna, adu-mi apă, ridică piciorul drept și pune-l peste cel stâng, etc.?
-Niciodată nu am fost bolnav până azi, m-am alintat, mi-a plăcut să te
văd agitată și îngrijorată. Biata mea bătrână! Spune-mi, ai dat telefon
vreunui copil, să-i spui că sunt bolnav?!
-Da, am dat tuturor, nici unul nu e liber, toți sunt ocupați. Singură Sanda
a spus că va trece pe aici, dar înainte de a pleca de acasă va telefona, să
vadă dacă trebuie să cumpere medicamente. S-a răcorit bine afară, e
noiembrie, peste două zile, pe 3 noiembrie (1996 n.a), avem alegeri. M-am cam săturat
de alegerile astea. Rămâi în fotoliu, cred că vine Tavi cu doctorul. Ei sunt,
merg să le deschid ușa. Odată cu prietenul lor și medicul cardiolog, în casă a
pătruns și un aer rece, plăcut și proaspăt.
-Ce faceți mă, cum nu trec două zile pe la voi, cum vă îmbolnăviți. Ce
naiba Ioane tu ești fierar -betonist, te
lași dărâmat de o mică durere?
-Nu, stai liniștit nu mă las, dar asemenea durere nu am avut până acum.
-Dânsul este doctorul Buzilă, spuse Tavi arătând spre bărbatul înalt, solid
, cu părul mare, des și pieptănat peste cap, era cărunt cu reflexe albăstri,
ochii verzi, mari și pătrunzători împreună cu nasul acvilin și fruntea lată,
arăta un bărbat intelingent și stăpân pe el. Ion a strâns mâna doctorului, apoi
l-a invitat să ia loc pe canapea.
-Întâi să vă consult, apoi stăm de vorbă. Doctorul scoase dintr-o mică
gentuță un stetoscop și un tensiometru, apoi l-a rugat pe Ion să se întindă pe
pat, dar mai întâi să se dezbrace până-n brâu. Când și-a văzut pacientul
pregătit, cardiologul a început consultul. După măsurarea tensiunii, a urmat un
control amănunțit al cavității toracice și
abdomenului. Într-un târziu doctorul și-a strâns aparatele, le-a așezat metodic
în gentuța medicală, apoi i-a pus siguranța, părea că vrea să prelungească
momentul, în care trebuia, să-i comunice lui Ion rezultatul sumarei consultații.
-Domnule Ieremia ați avut o viață agitată?
-Domnule Ieremia ați avut o viață agitată?
-Obișnuită domnu' doctor, la fel ca toată lumea. E vreo problemă?
-Ai tensiunea arterială puțin cam mare, dar nu asta mă îngrijorează, ci
durerile din piept. Spune-mi te rog, aceste dureri le ai și noaptea?
-Da, așa au debutat. După un timp a început, să mă doară la efort.
-Erau intense? Cât timp persistau?
-Da, începeau din zona pieptului și, mergeau spre umăr. Cam 15 minute.
-Nu-mi plac aceste dureri, trebuie să mergi la București să faci un
control la unul din spitalele specializate. Până atunci ești obligat să ții
regim, am să-ți dau o rețetă pentru medicamente. Când mai ai asemenea dureri, să iei o pastilă de nitroglicerină, o pui sub limbă și durerea se va opri, e
posibil să ai ușoare dureri de cap, să nu te sperii! Doctorul îi vorbea calm, nu
lăsa, să se strecoare, nici o umbră de îngrijorare. Dacă durerea nu încetează
după prima pastilă, mai poți lua una, dar între cele două trebuie să treacă
minimum 15 minute, dacă nici după a doua nu încetează durerile, sună
”Salvarea”, iar dumneata mai iei o pastilă, dar la fel lași acel interval de
timp. În cazul în care ”Salvarea” întârzie, poți lua și pe cea de-a patra
pastilă. Poți să
iei și o aspirină, atât, altceva nimic. Eu sper să nu fie asemenea forme de manifestare, însă te-am prevenit ca în cazul în care ai asemenea probleme, cum să acționezi.
Totul este să rămâi calm. Asta e rețeta, te va costa ceva bănuți.
-Ce bănuți, a intervenit Tavi, așa spui tu doctore, la banii ăștia
devalorizați? Parcă am fi după foametea din *47, atunci se devalorizaseră banii
la fel de mult ca acum.
-Devalorizarea are substrat politic, trebuie să dispară industria Țării. Nu
simțiți că spre asta ne îndreptăm, uzinele, cele care mai lucrează și nu au
oamenii în șomaj tehnic, nu vând nimic, lucrează pentru a nu da oamenii afară,
iar pentru plata lor merge tiparnița, din vânzării de produse nu intră nici un
ban. Cum naiba până în 1990 muncitorii lucrau și duminica, pentru a face față
cererilor de produse pe piața externă, iar acum nimeni nu mai cumpără un șurub
de la noi, unde este explicația?
-Nu sunt economist, sunt medic, dar asta nu înseamnă că nu se vede cu
ochiul liber ce se dorește. Opoziția strigă în gura mare, privatizați tot,
vindeți tot, statul nu este în stare să gestioneze economia Țării. Trebuie să
încurajăm proprietatea privată.
-Cine este opoziția asta? Ion pusese întrebarea calm, dar se simțea o
oarece furie în interiorul lui. Liberalii, ce au făcut liberali? Au împușcat
11000 de țărani în 1907 împreună cu regele Carol I. Țărăniștii, ăștia ce minuni
au făcut? În *29 și *33 au înăbușit în sânge grevele muncitorilor, au pus de fiecare dată armata să
tragă în cei care își cereau drepturile. Nu contează dacă muncitorii, sau
țăranii în 1907, au avut, sau nu au avut dreptate, nu trebuia să tragă în ei.
Poate comuniștii ne-au mințit și nu au fost omorâți 11000 de țărani, ci doar
11, tot e mult, nici unul nu trebuia să moară.Cineva spunea că răscoala a pornit la îndemnul socialiştilor şi din cauza arendaşilor evrei, indiferent de cauză guvernul scăpase situaţia de sub control.
-Tot țărăniști, în 1930, l-au detronat pe regele Mihai, aducând în locul lui pe tatăl
său Carol Caraman, așa cum era cunoscut viitorul rege Carol al II-lea.
-Ați văzut, cum strigă pe toate drumurile cei din AFDP (Asociația Foștilor
Deținuți Politici) să fie judecați comuniștii fiindcă i-au persecutat în lagărele
de muncă și în închisorile comuniste. Știți ce este curios, același lucru îl
strigau și comuniștii în 1945 și după aceea, că au fost chinuiți în închisorile
burghezo-moșierești, în fapt, aceleași în care au stat mai târziu liberalii și
țărăniștii. Când un sistem social, este schimbat cu altul, cel perdant este
blamat pentru toate relele de pe pământ. Dacă mâine ar reveni comuniștii la
putere, cei de astăzi ar fi găsiți vinovați pentru tot ce se întâmplă.
-Peste 2 zile mergem să votăm, pe cine alegem?
-Pe Iliescu, s-a auzit un glas dinspre ușă, bună ziua tuturor a salutat Cătălin. Da, pe
Iliescu și PDSR-ul, asta dacă vrem să mai păstrăm ceva din țara asta.
-Nici guvernul Văcăroiu, nu a făcut
mare lucru, în afară de marea cuponiadă, nimic palpabil. Nu găsește drumul, e
drept, nimeni nu a făcut drumul de la socialism spre capitalism, trebuie găsită
o potecă, un drumeag, pe care să se meargă spre economia de piață.
-Domnul Primar are dreptate, doar că, de data asta va câștiga CDR și Emil
Constantinescu, nu-mi doresc, dar așa se simte vântul bătând. Ciorbea și CDR –ul
a câștigat primăria Bucureștilor, plus încă cinci primării de sector. Dreapta
va avea câștig de cauză, intru în multe case, simt cum se îndepărtează de
Iliescu, vor altceva. Eu zic că e bine să câștige, poate vor avea idei noi, vor
aduce un suflu proaspăt în economia țării. Constantinescu vorbește că CDR-ul are 16 000 de
specialiști, gata să se apuce de treabă.
-Eu nu cred așa ceva, Cătălin nu admitea sub nici o formă să lase garda
jos, îi cunosc pe membrii CDR de aici din oraș, nu sunt de soi, poate vor avea
la București alții mai buni.
-Sanda unde este băiete? Ion a oprit discuția despre politică pentru ca
lucrurile să nu degenereze. Cătălin puțin surprins de modul de adresare al
socrului său răspunse cam înțepat:
-Este acasă, de ce, te miri că nu o vezi cu mine? M-a mânat pe mine aici ,să
văd ce ai pățit, ea e puțin obosită.
-Finule, mă bucur că ai găsit drumul fără ea. Deșteaptă femeie ai!
-Sărut mâna, nașule, ai dreptate!
Mulțumesc pentru poză : evz.ro
-Devalorizarea are substrat politic, trebuie să dispară industria Țării. Nu simțiți că spre asta ne îndreptăm, uzinele, cele care mai lucrează și nu au oamenii în șomaj tehnic, nu vând nimic, lucrează pentru a nu da oamenii afară, iar pentru plata lor merge tiparnița, din vânzării de produse nu intră nici un ban. Cum naiba până în 1990 muncitorii lucrau și duminica, pentru a face față cererilor de produse pe piața externă, iar acum nimeni nu mai cumpără un șurub de la noi, unde este explicația?
RăspundețiȘtergere-Nu sunt economist, sunt medic, dar asta nu înseamnă că nu se vede cu ochiul liber ce se dorește.
imi plac foarte mult postarile dvs.,dar GATA si eu doresc sa am un nume ,o prezenta pe blog insa nu ma pricep la a-mi face cunoscuta identitatea cu regula care se cere! Multumesc!!
RăspundețiȘtergere