Era într-o dimineață de joi, afară soarele se
ridicase de câteva sulițe , nici un nor nu umbrea azurul curat al cerului,
frunzele uriașei sălcii pletoase care trona, cu imensa-i coroană, jumătate din gardul curții,
rămăseseră inerte. Căldura toridă își anunța venirea, deja era zăpușeală, totul
încremenise așteptând văpaia ce avea să vină. Mă pregăteam, să merg la nuntă,
un văr dulce se însura. Semnalele primite
de la nevastă erau de respingerea invitației. Nu puteam refuza, era vărul
meu, prietenul meu, îmi trebuia un motiv solid, pentru a declina invitația.
Nu-l aveam, să-i spun vărului că nu vrea nevasta, ajungeam de râsul satului.
Trebuia să găsesc o soluție, tot analizând și scormonind în memorie, mi-a venit ideea cum să mă salvez, să nu
înfrunt rușinea de a nu participa la un eveniment de asemenea importanță. Am
intrat în casă, soția, cu părul ei șaten strâns în coc, peste care pusese un
batic grena, a aruncat spre mine o privire duioasă, ochii negrii i s-au
luminat l-a vederea mea, buzele cărnoase, senzuale, au schițat un zâmbet, mâna
mare cu degetele lungi și fine care mânuia fierul de călcat , s-a oprit din
lucru.
-Unde ai fost?
-Afară, va fi o altă zi toridă, m-am plimbat puțin, încă e plăcut. M-am
gândit mult la cele spuse de tine, ai dreptate, nu vom merge la nunta vărului,
nu stăm bine nici cu bani, e și cald,
mai bine stăm acasă, facem un grătar și ascultăm muzică în surdină cum ne
place nouă, nu cum va fi la nuntă de ai impresia că sare tavanul în sus de
mulțimea decibelilor scoși de îndoielnica orchestră.
-Stai puțin, sare nevasta, ai zis că nu vrei să mai mergem la nuntă? Cum
să faci așa ceva, e vărul tău, mamele voastre surori, aveți același sânge,
trebuie să mergem, ce va zice lumea dacă nu te vede acolo? Toți vor arunca
vina pe mine. Nevasta își schimbase opțiunea.
-Nu prea avem bani, va fi cald în local. Eram mirat, cum de se schimbase gândul femeii,
planul meu de a o provoca să facă invers voinței ei, dădea rezultate. Eram
hotărât să aduc mai multe argumente în favoarea rămânerii acasă, astfel reușeam să o determin, să fie și mai fermă pe poziția ei de a merge la petrecere.
-Gândește-te, nu am nici măcar o
cămașă frumoasă.
- Am văzut eu una din mătase, e numărul tău, merg astăzi să o cumpăr, doar
să se mai potolească arșița.
-Draga mea, acolo vor fi neamurile mele, știi bine, că nu sunteți în cele mai bune relații, căutam să o întărât, așa reușeam, cel puțin speram, să o
motivez și mai mult să meargă.
-Nu-i nimic, e loc pentru toată lumea. Determinarea nevestei mă uimea, până
în acea dimineață susținuse, cu argumentele pe care le aduceam eu, că nu
va merge la nuntă, acum, dintr-o dată, s-a sucit, dar nu pentru că și-a schimbat
părerea despre rudele mele, ci pentru a fi împotriva dorinței mele, voia să fie
șeful, să conducă, să aibă ultimul cuvânt, tocmai asta am făcut, i-am dat senzația
că e regină, că dictează.
Așa se petreceau lucrurile în familia noastră. Odată trebuia ca revelionul
să-l petrecem la un prieten. Acesta
decisese să organizeze petrecerea dintre ani la el acasă, printre invitați m-am
numărat și eu cu soția. Nu puteam merge acasă să-i spun direct că suntem
invitați la Costel, așa se numea prietenul, trebuia să caut o strategie care
să o determine pe ea să ia hotărârea. Înțelesesem că nevasta mea voia să conducă, să aibă ultimul cuvânt, de aceia trebuia să procedez cu tact. O iubeam, nu doream să pricinuiesc scandal, ori
ea era destul de vulcanică, avea tot timpul lava clocotindă, gata să erupă. Nu
eram dispus să produc nici cel mai mic cutremur. Îmi plăcea satisfacția de pe fața ei, pe
care nu se sfia să o afișeze, atunci când lua o hotărâre împotriva voinței
mele. Trebuia să-i gâdil orgoliul, să o ridic pe un piedestal, era bucuroasă când mă privea de sus, când simțea că mă domină. Era cu adevărat reprezentanta
sexului slab care vrea, cu orice preț, să fie cea mai tare. O ajutam, să urce scările mândriei, îi
netezeam drumul, o făceam să se simtă puternică. Doar recunoscând că ea e șeful,
potoleam vulcanul, opream revărsarea lavei.
Așa am procedat și acum:
-Ne-a invitat Costel să facem revelionul la el, însă l-am refuzat, poate
mergem la un restaurant, îmi place mai mult.
-E mai bine la Costel, ne cunoaștem cu ceilalți invitați, tu ai avea un anturaj
plăcut, să nu te mai aud de restaurant. Să vorbești cu ei cum ne organizăm,
trebuie să participăm și noi cu ceva, apoi fericită, sărind în sus și bătând din
palme ca un copil, a exclamat :m-am gândit, spune-i, că facem noi tortul,
vreau să fie ceva grandios.
Așa se poate face o căsnicie fericită, găsind punctele slabe, nu acționând ca un cocoș care nu are creierul mai mare decât o găină.
Mulțumesc pentru poză: 9am.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu