vineri, 3 august 2018

Maria XIX


  Întâi martie. Prima zi în care bucătăresele au făcut focul în bucătărie. Ajutoarele, fete curăţele care visau să lucreze în bucătărie, curăţau de zor legumele pentru ciorba de perişoare acrită cu borş şi dreasă cu smântână şi gălbenuş de ou. În altă oală, burta de vită, bine spălată şi răzuită, fusese pusă la foc împreună cu câţiva genunchi de viţel plini cu măduvă şi gelatină. Pentru fiecare kilogram de burtă se puseseră exact 4 litri de apă. Felul de bază era friptură de porc la tavă cu sos dulce acrişor lângă un pireu de cartofi. Afară, ferit de vânt, era pus un grătar uriaş  gata să primească fripturile. Câţiva bărbaţi pregăteau focul din lemn de stejar bine uscat şi gros pentru a lăsa în urma arderii bulgări de jar, pe care mai apoi să pună la sfârâit mititeii picanţi şi aromaţi împreună cu cârnaţii subţiri de casă, afumaţi şi gustoşi, făcuţi din carne de porc în amestec cu carne de oaie după o reţetă din bătrâni.
Gheorghe avusese ideea cu grătarul, o atenţionase pe Alexa: „patroană, dacă nu sfârâie nişte mici pe grătar împreună cu nişte cârnaţi afumaţi, nu va avea farmec petrecerea noastră”. „Aşa să fie, cum zici tu! a aprobat Alexa”
Pentru gustări, pe lângă mezelul care fusese cumpărat din supermarket, cele două proaspete bucătărese pregătiseră, ca o surpriză pentru toţi, pate din măruntaie de gâscă şi aspic din tacâmuri de pui cu creste de cocoş.
Şampania urma să fie servită cu tiramisu. Perla petreceri, la care lucraseră cei mai buni cofetari din oraş era un tort uriaş în două etaje, o copie în miniatură a complexului reabilitat.
Ora prânzului. Invitaţii încep să sosească. Primele au fost muncitoarele de la atelierul de artizanat împreună cu soţii, apoi au venit profesorii, avându-l în frunte pe decanul lor de vârstă, totodată directorul şcolii, Matei Voilă. Din partea primăriei a fost invitat viceprimarul, el ţinea locul primarului care încă se mai afla în arestul poliţiei. Puţin mai târziu, fercheş şi jovial a apărut avocatul Vijulie împreună cu procurorul Iordache, acesta după eliberarea din arest îşi dăduse demisia din parchet, urma să intre în barou. Doar fosta procuroare Vobeică refuzase elegant invitaţia pe motiv de sănătate. Iordache, puţin ironic, a făcut menţiunea că femeia nu a venit din teamă. Era firească frica, procuroarea fusese arestată fiind nevinovată, singura „vină” care i se putea imputa, era corectitudinea. Apele nu se separaseră. Luptele intestine între taberele din parchet erau pe viaţă şi pe moarte. Victoria, la nivel speculativ, era când de o parte, când de alta. Lupta finală va fi dată în instanţă, atunci când, taberele îşi vor pune în acţiune toate armele. Bătălia va fi la baionetă. O victorie a aripii Iordache, Vobeică, va cutermura procuratura din temelie. Va face să se nărui fundaţia lui. O înfrângere a lor, va însemna ca lucrurile să rămână cum sunt, iar morala şi cinstea să se îndepărteze şi mai mult de clădirea parchetului. Iordache nu o condamna pe Vobeică, doar constatase o stare de fapt. Deşi mulţi procurori fugiseră din nava avariată a procurorului şef, încă mai rămăseseră mulţi aproape de el din diferite considerente.
Au luat cu toţi loc la masă. În faţă, aranjată perpendicular pe celelalte mese precum masa nunului şi a mirilor la nuntă, era masa la care au luat loc : Maria, Voilă, Alexa, Vijulie şi Iordache.
Alexa a bătut cu cuţitul uşor într-un pahar. Toţi ochii s-au întors spre ea, un murmur de admiraţie a ieşit din gura bărbaţilor, pentru o clipă muierile au devenit geloase, apoi, privind înfăţişarea patroanei, s-au liniştit, „au dreptate, dă-i păcatelor, că tare e frumoasă!” Alexandra îşi pieptănase părul  castaniu, uşor ondulat, lăsat pe umeri, doar în dreptul urechilor avea câte o agrafă care îi strângea părul. Privea invitaţii cu ochii ei mari, verzi ca smaraldul şi luminoşi, gura frumoasă cu buze senzuale, apetisante şi îmbietoare aveau o urmă de ruj, în rest, faţa cu bujorii naturali ai obrajilor nu aveau nici o urmă de machiaj. Era îmbrăcată cu ie aşa cum erau de altfel toate femeile din sală, chiar şi profesoarele primiseră cadou câte-o bluziţă artizanală.
Alexa s-a ridicat în picioare, a privit pe rând pe toţi cei prezenţi, buza de jos a început să-i tremure, înainte de a izbucni în plâns, un plâns de fericire, de împlinire, de descărcare nervoasă, a spus câteva vorbe:
-Vă mulţumesc pentru tot! Bine aţi venit! Îl rog pe domnul director să ne facă onoarea de a ne adresa câteva cuvinte.
-Mulţumesc Alexandra!
-Dragi prieteni, în urmă cu circa opt luni de zile a venit într-o zi la şcoală Maria Panaitescu. Toţi ne-am mirat de vizita insolită a musafirei. Câţiva colegi, mai tineri, chiar au luat-o peste picior. Ce ne propunea Maria atunci? Să facem de aşa natură, încât, toţi copiii din sat să înveţe carte. Să căutăm soluţii pentru a face un after shool social. Idei puteam găsi, însă nu erau suficiente. Ne trebuiau bani. Am întrebat-o dacă are vreo ştiinţă de unde am putea face rost. Nu mi-a răspuns concret, a spus doar că trebuie să încercăm să sensibilizăm cât mai mulţi oameni cu bani. După cum ştiţi şi dumneavoastră bogătaşii se sensibilizează mai greu. Maria a plecat, noi am rămas în urmă în cancelarie şi am dezbătut propunerea până târziu în seară, fără să găsim rezolvarea. Ajunsesem toţi la un numitor comun, era nevoie de un Centru de Zi  pentru ca elevii să fie susţinuţi să vină să înveţe carte. Aveam de toate, găsisem sala de mese, care se transforma apoi în sală de studiu, profesorii acceptaseră voluntariatul prin rotaţie, doar banii lipseau, mai bine spus lipsea ce era mai important. Când credeam că totul nu a fost decât un vis frumos, Maria ne-a salvat. Şi-a convins fiica să vină să investească în Centrul de Zi. Alexa a venit, a pus Centrul pe picioare, apoi când a văzut sărăcia din sat s-a hotărât să o scoată cu orice preţ. Cel mai mare susţinător al mizeriei morale şi fizice era chiar primarul Melciu. Pentru a face curăţenie în localitate şi a da un brânci sărăciei afară din comună, voi toţi v-aţi dat mâna şi l-aţi împachetat pe Melciu, cel care ani de zile vă exploatase fără milă.
După cum vedeţi, pe lângă Centrul de Zi, Alexandra a amenajat deasupra noastră acel minunat atelier de artizanat unde lucrează mândrele noastre femei, aici, unde ne aflăm acum, este această frumoasă şi necesară cantină socială. Am înţeles că imediat ce se desprimăvărează se vor porni lucrările pentru fabrica de cărămidă şi prefabricate pentru construcţii, iar spre vară vor începe lucrările la fabrica de confecţii, pentru a putea cuprinde şi femeile din celelalte localităţi ale comunei.
Nu-mi rămâne decât să o felicit pe Maria pentru ideea ei şi pentru faptul că a reuşit să o determine pe Alexa să vină alături de noi. Mulţumesc! În timp ce se aşeza, Voilă a făcut-o atentă pe Maria, apoi i-a şoptit: „de când nu ai mai fost la mine, nimeni nu a mai călcat rufele”. Maria a pus mâna pe mâna lui, a strâns-o puţin : „voi veni negreşit să le calc”.
Vara. O seară de iunie umedă şi răcoroasă. Plouase toată ziua, când în rafale torenţiale, când mocăneşte, picuri mici şi fini care tăiau faţa. Oamenii, deşi vremea fusese câinoasă, ieşiseră cu toţi la vot. Candidau pentru funcţia de primari patru bărbaţi şi o femeie, bărbaţii erau susţinuţi de puternice partide politice, iar femeia era independentă politic.
Alexa se plimba agitată prin cameră, urnele se închiseseră, lângă ea avocatul Vijulie încerca să o tempereze.
-Vei câştiga, nu vor putea face nicio şmecherie, avem profesorii de partea noastră, iar ei sunt în comisia de numărăre a voturilor.
-Nae, femeia l-a prins de mâini, îţi dai seama că dacă va câştiga altcineva alegerile, voi avea doar beţe în roate? Se va repeta povestea cu Melciu, voi fi tot timpul faultată. Însă dacă voi câştiga, ochii femeii se aprinseseră de fericire, voi trece toate afacerile pe numele mamei, vreau să fiu liberă să mă pot ocupa de primărie şi de treburile comunei, iar pe tine am să te rog să fii administrator general. Te încumeţi? Vrei scumpule? Şi într-un avânt de bucurie s-a aruncat de gâtul lui. Bărbatul , asta aştepta, a prins-o în braţe şi a sărutat-o pătimaş, apăsat, voia să facă un singur trup cu femeia care îi devenise dragă, încă de când o văzuse prima dată.
-Până nu se finalizează procesul, nu plec din avocatură. Dacă voi câştiga la fond, recursul îl las în seama lui Silviu Iordache, se va descurca, ştiu bine asta.
Au continuat să discute banalităţi, nu se puteau concentra, tensiunea era prea mare, însă vorbeau continuu, doar pentru ca timpul să treacă mai repede.
Sunetul strident al telefonului i-a făcut să se oprească, au privit unul spre celălalt, Alexa devenise dintr-o dată lividă. Nae a privit ecranul telefonului, era Voilă.
-Da, domnule director, vă ascult!
-Unde este candidata noastră?
-Lângă mine, vă aude.
-Felicitări fata mea, ai câştigat alegerile cu 62,05%. Este o mare victorie a unui independent. Eşti bună de cinste!
-Imediat ce se vor valida alegerile, voi da o masă mare. Satul este al nostru, iar oamenii lui trebuie să devină fericiţi. Vreţi să vină avocatul să vă ia ,să ne întâlnim la noi, să bem un păhărel?
-Cu toată plăcerea!
-Năiţă scumpule, vrei tu să-l aduci pe Matei, ştii că mama abia aşteaptă să-l vadă. Nu te gândi la prostii, au copilărit împreună, le place să depene amintiri . Unde este mama?
-La bucătărie, pregăteşte ceva bun, am fost complici, cât tu te frământai prin casă, eu am ajutat-o. Să vezi ce prăjitură bună va ieşi, cu ouăle bătute de Nae Vijulie. Am plecat! a strigat bărbatul din uşă, văzând nerăbdarea din ochii Alexei.
-Draga mea, vino să te pup! Satul nostru te-a votat cu mic cu mare. Doar celelalte sate au votat şi dintre candidaţii partidelor, este de înţeles. Cumva a fost şi un vot de blam dat de ei. Sunt geloşi pe oamenii de aici, ăştia au început să o ducă bine. Curios este faptul că deşi bărbaţii au bani mai mulţi acum, chiar mult mai mulţi, numărul beţivilor este în scădere mare. Înginerul Popa şi tehnicianul David sunt exemple. Ai reuşit să transformi satul. Ţi-a trebuit multă voinţă, nu te-ai lăsat călcată în picioare. Nici nu ai strivit pe nimeni. Unde este Maria? Până la urmă cu ea vreau să vorbesc, voi sunteţi tineri, nu agreaţi compania unor bătrâni ca noi.
-Poate tu eşti bătrân, eu nu sunt, a spus Maria intrând pe uşă. Am privit în interiorul meu, m-am întrebat ce am de gând să fac? Până  vara trecută când m-am înhămat alături de voi, să alungăm nepăsarea, lenea, beţia şi mai ales hoţia din satul nostru, chiar eram pe muchie de cuţit, era gata să-mi accept statutul de femeie bătrână, pensionară, gata să accepte ramolirea ca o urmare biologică firească a trupului. Ei bine dragul meu, dragii mei, nu mai sunt femeia din vară, sunt o alta, una motivată, care ştie şi mai ales vrea să facă ceea ce ştie. Sunt o femeie care mi-am găsit calea şi mă voi dedica trup şi suflet proiectului meu. Voi avea grijă ca în satele  care aparţin comunei noastre toţi copiii să înveţe carte. Am vorbit cu Alexandra, ne gândim să înfiinţăm câteva burse de merit. Astea vor fi pentru viitor. Dragul meu Matei, fii brad ca mine, să nu ne lăsăm bobocilor! Am hotărât să-l înfiez pe Năsturel, să fac din el un Radu, că doar nu sunt o ramolită care se piteşte după cuptor! Îl voi înfia, tu fată dacă vrei copii, n-ai decât să-ţi faci. Eşti tânără, fă-mă bunică! Vino să te pup şi să te felicit pentru victoria în alegeri! Matei, hai  la bucătărie, vreau să vorbim d- ale noastre.
Alegerile fuseseră validate. Alexandra îşi luase în primire postul de edil. După felicitările ocazionate de ceremonialul oficial al „întronării” în scaunul de primar, Alexa a ţinut o primă şedinţă cu întreg personalul primăriei. Printre altele le-a cerut în mod categoric salariaţilor să-şi respecte sarcinile de serviciu şi să pună cetăţeanul şi doleanţele sale pe primul loc. A recomandat celor care cred că nu se vor încadra să-şi dea demisia, altfel vor fi demişi în cazul în care greşesc cu voie sau fără voie. Uşa ei, le-a spus în continuare Alexa, va fi deschisă în permanenţă rezolvării tuturor problemelor. Interzice cu desăvârşire  să vină la ea cu cadouri, peşcheşuri, ori alte forme de mituire. Este prea bogată să fie nevoită să stea cu mâna întinsă după paraîndărături. Recomandă şi funcţionarilor din primărie acelaşi lucru. Pentru a doua zi, fiecare salariat să scrie pe o hârtiuţă care îi sunt sarcinile de serviciu şi cum vede el îmbunătăţirea serviciilor primăriei faţă de contribuabil, din postul în care se află.
-Alexa, ai fost unsă primar, nu te ţii de cuvânt? Directorul încerca să o tachineze.
-Ce trebuia să fac?
-Cum ce? Ai promis o masă mare. Sau acum ţi-ai văzut boul legat de gard!
-Matei lasă fata în pace, are destule cheltuieli şi aşa. Ţine fată de bani, ai nevoie să faci nuntă, ai văzut că Nae abia aşteaptă. Te mai lasă până în toamnă, când termină procesul lui Melciu, apoi gata, pirostriile pe cap!
-Ai dreptate mamă, însă atunci când promiţi, trebuie bine să chibzuieşti. Eu asta am făcut, nu uit  că pe unde iese cuvâtul iese şi sufletul. Nene Matei ocupă-te cu fetele de la bucătărie de tot ce vă trebuie. Te numesc clucer pentru această fiestă. Vreau să ne simţim bine, fără mâncare gătită doar grătare. Carnea să fie fragedă, să se topească în gură, vinul să ia greaţa grăsimii, o fetească neagră ar fi o binecuvântare. Nu uita domnule director să pui o ţuică tare, veche, galbenă şi uleioasă să lunece pe gât, iar dacă o fi să ardă în drumul ei, să ai la îndemână pe platouri slană ardelenească groasă de patru degete, ceapă, ardei roşu şi gras ca un pepene. În carafe de pământ să pui apă de izvor adusă din luncă. Nu vreau sucuri şi ape gazoase.
-Maria, ai văzut ce mi-a făcut fiică-ta, dacă nu mi-am văzut de treabă? Voilă era bucuros că Alexa îl recunoştea ca membru al familiei. Din seara alegerilor directorul mersese acasă doar pentru a hrăni animalele. E drept că Maria împreună cu el, în urmă cu două seri, plecaseră să calce nişte rufe spălate cu mai mult timp în urmă de către Matei şi lăsate de izbelişte pe scaunele din sufragerie, or fi fost rufe multe, ori s-a înserat devreme şi noaptea a fost prea întunecoasă, încă nu ştiu bine, cert este că Maria împreună cu Matei au ajuns acasă la Alexa abia a doua zi la prânz.
-Ajut-o Matei, ajut-o, fiindcă te priveşte ca pe tatăl ei! Nu vrei să-i fii tată? Femeia îl privea cu drag, când vorbea cu el, soarele răsărea în ochişorii ei, privirea i se lumina, faţa i se destindea, obrajii bujori se făceau.
-Cu tot dragul! Alexa a plecat, eu acum de unde să ştiu cam câte porţii să pregătesc?
-Pe cine crezi tu omule că invită ?
-În primul rând muncitorii, mai ales pe primii ei salariaţi. Profesorii vor fi nelipsiţi.
-Matei, ocupă-te de invitaţi, în mod sigur Alexa va merge pe mâna ta.
Masa organizată de Voilă a fost un real succes. Felicitările oamenilor pentru noul primar erau sincere, Alexa a avut pentru fiecare în parte o vorbă bună:
-David cum se simte soţia ta?
-Este din ce în ce mai bine,  ajutorul dumneavoastră a fost crucial, altfel ne privesc doctorii acum. Face tratament cu citostatice şi se pare că merge spre bine.
-Domnule inginer, cum vă simţiţi în noul post de inginer horticol?
-Mă simt bine, mulţumită dumneavoastră.
-Domnule inginer aveţi mână liberă să înfiinţaţi o livadă pomicolă în curtea primăriei, de asemeni vă rog să daţi consultaţii tuturor cetăţenilor care vă solicită ajutorul de specialist. O sarcină primordială ar fi să ţineţi departe omizile de sat.
. -Fetelor, cum este acum când aveţi banul vostru şi numai sunteţi nevoite să cerşiţi o farfurie cu ciorbă la Centrul de Zi? Alexa radia, simţea că poate face mai mult pentru comunitatea care până la urmă o primise în mijlocul ei cu dragoste, e drept că la început fuseseră anumite frecuşuri. Cu timpul înţeleseseră că indiferent cine era şi ce făcuse înainte Alexa, acum era singurul om potent care le voia cu adevărat binele. 
-Aşa am fost cu ani în urmă, femei mândre, a răspuns una dintre lucrătoare, ne câştigam bănuţii şi noi şi bărbaţii noştri, apoi au venit vremuri grele. Ne-au cumpărat locurile de muncă cu minciuni, au îmbrăcat excluderea noastră din uzinele în care lucram cu poleiala unor bani plătiţi pe un an şi jumătate înainte. Uzina s-a vândut la fier vechi, iar noi am ajuns pe drumuri. Deznădejdea a fost mare, noi, cei mai slabi, am cedat, ne-am înecat în băutură, era cea mai simplă rezolvare. Alţii, au luat drumul străinătăţii şi şi-au căutat pâinea acolo. O fi fost amară, udată cu lacrimile lor când s-au văzut singuri printre străini, nu ştiu să vă spun. Au plâns, s-au jelit, au strigat, au ţipat, urechea străină nu i-a auzit, nu a avut milă pentru ei, cine a muncit a mâncat, cine nu a  răbdat. Şi-au înghiţit lacrimile, şi-au şters obrajii să nu vadă stăpânii că sunt slabi şi au purces la muncă. Mulţi patroană s-au stabilit acolo, alţii, mai vin din când în când. E greu în ţară, dar printre străini e şi mai greu. Am avut noroc cu dumneavoastră, aţi pus mâna pe noi şi nu ne-aţi lăsat până nu ne-am trezit din lâncezeala în care ne târam traiul cel de fiecare zi. Vă mulţumim Doamnă, ne-aţi readus la condiţia de oameni! 
-Domnilor profesori, Alexa s-a oprit la masa cadrelor didactice, până acum nu aţi fost remuneraţi pentru voluntariatul dumneavoastră din cadrul Centrului. Voi căuta soluţii să fiţi stimulaţi pentru munca dumneavoastră, o voi face prin fonduri alocate Centrului din profitul Artizanatului. 
-Alexa, nu este nevoie, ne-am asumat voluntariatul, tu şi mama ta aţi făcut enorm de mult pentru comunitate. Îmi amintesc când Maria a venit anul trecut, e un an de atunci, prima dată în cancelaria şcolii. Eu am luat-o peste picior. Sinceră să fiu, văzusem lucrurile cam aşa: „o babă care s-a plictisit de atâta şedere, a venit să ne dădăcească, lasă-ne femeie în durerea noastră!” Recunosc că am greşit, însă bine că am reuşit, era greu de crezut că vom putea să ne luptăm cu mentalităţile, încremenirile, lipsa de fonduri, cu un primar care nu voia să ştie decât de buzunarul propriu şi pe care nu-l interesa ce se întâmplă cu copiii comunei. Îţi mulţumesc în numele tuturor colegilor! 
  Masa a fost un succes gastronomic, Gheorghe şi echipa lui se specializaseră în pregătirea bucatelor la grătar. Fripturile rumene erau fragede şi suculente, iar cârnaţii şi mititeii musteau de zeamă delicioasă. Aromele fripturilor, micilor şi cârnaţilor afumaţi se răspândiseră în tot satul. Oamenii lui Melciu, care în urmă cu câteva luni de zile tăiau şi spânzurau în sat, acum erau traşi pe linie moartă. Priveau cu jind în direcţia complexului de unde se vedea strecurându-se printre case în sus, spre înaltul cerului, fumul cu miros puternic de friptură, arome care îi făceau să înghită-n sec şi să o înjure pe Alexa pentru că le stricase cuibul de trântori şi hoţi. Rămăseseră în funcţii, dintre foştii apropiaţi ai fostului edil, doar aceea care dăduseră declaraţii împotriva fostului primar şi al acoliţilor săi. Aproape toţi părăsiseră barca lui Melciu, un fapt aproape normal pentru nişte fripturişti, nişte linguşitori fără nici un Dumnezeu. Alexa nu se grăbise să aibă încredere în ei, îi ţinea la distanţă, îi supraveghea, era hotărâtă să-i termine cu prima ocazie care s-ar fi ivit. 
Maestru de ceremonii fusese directorul Voilă secondat tot timpul de Maria. Nu mai era nici un secret pentru nimeni că între cei doi se înfiripase o legătură care trecea graniţa prieteniei. Matei era un tip scorţos, morăcănos, rece în relaţiile cu oamenii şi cu cadrele didactice. Anii îndelungaţi în care fusese directorul şcolii îl făcuse să fie aproape inabordabil. Era dedicat muncii de profesor de matematică şi conducerii şcolii. Ultimele luni îl schimbase, devenise bonom, se îmbujora repede când discuta cu cineva, avea impresia că toată lumea îi ştia secretul, deşi el ar fi vrut să-l ţină ascuns, îi era jenă de tinerii profesori. Avusese o discuţie cu Maria foarte serioasă, aceasta îi spusese direct, fără să-l menajeze: 
-Matei, suntem oameni cu un anumit statut social, nu trebuie să ne comportăm ca nişte amorezi de doi bani care noaptea sar pârleazul să fure un sărut nevestei lui Chivu. Trebuie să ne asumăm legătura, asta bineînţeles dacă vrei şi tu, dacă nu, ne oprim aici. Dragule, vreau să privesc cerul împreună cu tine, să citim amândoi în stele şi dincolo de ele. Vreau să fii eroul meu la care să mă gândesc toată ziua cât sunt plecată la muncă. Pe tine trebuie să te găsesc în pragul uşii, nu cu un buchet de flori în mână, ci cu braţele întinse gata să mă prindă şi să mă aducă la pieptul tău. Să ai dragul meu ferestrele inimii deschise să mă pot cuibări în adâncul sufletului tău, să te simt cum trăieşti, cum mă iubeşti, cum mă doreşti. Pentru asta trebuie să avem curajul şi să spunem lumii întregi:”da, ne iubim şi vrem să trăim împreună”. Când te privesc, când sunt la braţul tău, când mă strângi la piept, simt că am 20 de ani. Întineresc pentru tine, tu eşti elixirul meu, din tine îmi trag seva tinereţii. Vrei Matei să fii oficial iubitul meu? 
-Da, Maria! Mai mult, vreau să fii soţia mea! Din acel moment nu s-au mai ferit de lume, peste tot erau văzuţi împreună. 
Vijulie venise împreună cu Iordache la petrecerea Alexei. Era elegant, pus la patru ace, deşi afară şi în local era foarte cald, Nae nu îndrăznise nici măcar să slăbească nodul de la cravata bleu din mătase naturală. Se plimba printre mese, discuta cu oamenii, pe majoritatea îi cunoscuse cu ocazia anchetelor de la procuratură şi a declaraţiilor date în biroul său împotriva lui Melciu. Abia îşi înmuiase buzele în vinul negru uşor dulceag de fetească neagră. Când unul dintre meseni l-a întrebat de ce nu bea, a răspuns scurt: „încă nu a sosit timpul”. Muzica s-a oprit, apoi a început un marş solemn, uşile s-au deschis să poată face loc unui tort uriaş , două bucătărese tinere şi frumoase au împins căruciorul pe care era aşezat tortul până în mijlocul sălii. Marşul s-a oprit, în sală s-a aşternut liniştea, atunci s-a auzit un glas puternic şi hotărât: 
-Maria, vrei să fii soţia mea? Matei Voilă, roşu la faţă, a înghiţit nodul care i se ridicase până-n gât din cauza emoţiei. 
-Da, a răspuns Maria la fel de hotărâtă venind de undeva din fundul săli şi luată cumva prin surprindere, nu se aştepta ca în acel loc să fie cerută de nevastă, mai ales nu se aştepta ca Matei, cel mai timid om de pe planeta să facă acest gest. A venit ca o fetişcană în faţa iubitului, acesta a pus un genunchi în pământ, apoi cu graţia unui gentleman, a scos din buzunarul sacoului cutiuţa din catifea în care se găsea un frumos inel cu o mică pietrică din diamant, atent să nu cumva să rupă degetele fine ale iubitei i-a pus pe deget inelul. S-a ridicat, i-a sărutat mâna, apoi a sărutat-o pe amândoi obrajii.
- Dragi mei, vreau să vă anunţ încă un eveniment important, logodna Alexandrei cu avocatul Nae Vijulie. Ropote de aplauze, Maria, Alexa, Nae şi Matei au fost înconjuraţi de meseni, au urmat felicitările şi pupăturile. Atunci au înţeles de ce Nae fusese sobru toată ziua şi nu pusese gura pe băutură.
.






4 comentarii:

  1. ma regasesc in mare parte ! parca cineva drag imi citeste gindurile si le asterne cu tilc pe hirtie ! multumesc omule frumos ca ne citesti sufletul !

    RăspundețiȘtergere
  2. UN VOLUM CU FINAL FERICIT CE A ATINS TOATE STRATURILE SOCIETATII CU BUNE, CU RELE SI RAMANE O VIE MARTURIE PESTE VEACURI. ..
    SINCERE FELICITARI AUTORULUI !

    RăspundețiȘtergere

Vrem pace ori război?

  Suntem pe pământ de câteva mii de ani. Omenirea a trecut prin diferite faze de dezvoltare, Comuna Primitivă, Orânduirea Sclavagistă, Orâ...