Totalul afișărilor de pagină

duminică, 24 noiembrie 2013

Vesnicia vremelnica



             Este stiut faptul ca toti oamenii de pe acest pamant, mai devreme ori mai tarziu mor, de aceea din timpul vietii fiecare isi asigura un loc de veci. Lucru absolut  normal si poate chiar putin banal, daca nu ar fi trist in esenta lui. Pana la aceasta varsta asa am stiut ca se intampla lucrurile,  mai nou, precum guvernele de dupa ’90 si slujbasii Bisericii cauta noi posibilitati de a tepui lumea, de a ii obliga pe enoriasi sa plateasca noi taxe, astfel una din ele este taxa pe mormant; desi tu din timpul vietii ca un bun gospodar ai platit si ti-ai rezervat un loc de veci, daca dupa moartea ta, mai précis la 7 ani de la inmormantare,  nimeni nu mai plateste taxa, preotul impreuna cu administratorul cimitirului iti vinde groapa altui beneficiar, iar oasele tale ajung vagaboande prin cimitir. Acum cand, fiul, fiica, mama, tata lucreaza prin strainatate si vin acasa cine stie la cati ani, daca vor sa aprinda o lumanare la mormantul celui pe care l-a pierdut cu ani in urma, va avea surpriza sa gaseasca un alt nume trecut pe crucea de la capatul mortului si asta pentru ca, in acest timp, nimeni nu s-a ingrijit de mormant si mai ales sa plateasca sejurul mortului in groapa.
            Nu am crezut ca se poate ajunge aici, pana  nu am vazut la TV cum in localitatea Brazii de Jos din jud. Prahova, o femeie a gasit mormantul mamei sale  vandut altui beneficiar, iar oasele mortului deshumat aruncate. Din cate stiu chestiunea cu oasele mortului deshumat a ajuns la CEDO, sa stabileasca aia cat este sejurul unuia mort definitiv. Am citit in comedia lui  V.Alecsandri “Chirita in Iasi” cum slujitorul Ispravnicului vindea acelasi curcan fiecarui doritor a merge in audienta si asta pentru un ban ce intra in buzunarul Ispravnicului; am vazut intr-o Biserica cum omul care vindea lumanari, vindea si prescuri (mic colacel care se da preotului impreuna cu o lumanare si un ban pentru liturghie), cand se terminau prescurile mergea in altar le lua pe cele date de enoriasi si le revindea. Dar de aici si pana la a vinde mortul cu groapa cu tot este prea mult, pana unde poate ajunge lacomia acestor slujbasi?. Daca neamurile sunt  sarace si nu are cine sa plateasca  la fiecare 7-8 ani, ori sunt   plecate din localitate risti sa nu ai nici macar un loc in care sa se odihneasca oasele.
            Intrebarea mea este urmatoarea : Cumparam un loc de veci, ori numai pentru un sejur de 7 ani? Acum vesnicia este vremelnica?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu