joi, 19 martie 2015

Ştiri cu şi despre retrocedări



            Am primit un telefon prin care eram anunţat, de o agenţie de ştiri, despre o minune ce s-a întamplat la un tribunal din Budapesta. Pe scurt, un român pe nume Corbu Gheorghe a acţionat în judecata statul maghiar pentru punerea in posesie asupra întregii averi avute de regele Matiaş Corvin. Cererea este motivata de faptul că, este unicul mostenitor al regelui Matiaş al Ungariei. La primul termen s-a stabilit ca d-l Corbu să vină cu martori care, sa ateste ca el este intr-adevar mostenitorul lui Corvin. Dat fiind faptul că aceia care au fost contemporani cu regele Mateiaş se pare că numai sunt in viaţă, a cerut sa se faca o proba ADN. Avocatul statului ungar a sustinut că, nu mai poate fi pus in posesie, dat fiind faptul că pe acele terenuri sunt diferite constructii. D-l Corbu, foarte pragmatic, a cerut sa-i fie dată numai chiria pentru pamânt, nedorind sa darâme constructiile. Procesul continua, la urmatorul termen instanţa urmează sa se pronunte.
            Sunt convins că va studia si modul in care a fost judecată speta de la Tribunalul Arad când, un sat întreg a fost retrocedat  urmaşei unui grof ungur.
Porţile fiind deschise, nu este greu de crezut ca se vor face cereri de retrocedare aducand pretentii de la Burebista, Decebal, fereasca D-zeu sa nu vina si urmasii lui Traian (romanul, nu Băsescu, ai lui Băsescu deja au venit).
            Chestiunea cu retrocedarile  a iesit de sub control, fiecare a cerut ce a vrut, cât a vrut si unde a vrut, dacă cineva e curios să facă un total al suprafetelor revendicate, sunt sigur că depaseste suprafaţa ţării de câteva ori.
            Aproape că imi vine sa-mi bat singur obrazul, gandindu-ma ca si eu am cârtit împotriva lui Basescu atunci când şi-a atribuit singur casa din Mihaileanu. Adică cum, el, Primar, dă pământ la toţi care îi cer, iar noi am sărit ca cerberii pe el când si-a dat si lui o casă, o singura casă, o amarâtă de casă. Acum realizez înca odată faptul că, nu suntem de unire, când am rămas fără flota comercială, în loc să-l felicităm pe cel ce a avut ideea de a scuti statul de multe cheltuieli cu reparaţiile, combustibil întreţinerea navelor etc., noi l-am acţionat in judecată, iar poporul, cu mic, cu mare, la condamnat moral, alegandu-l de doua ori Presedinte al României, numai asa, sa nu aibă omul linişte, sa tină pe umerii săi soarta a milioane de oameni. Noroc cu D.Morar de la DNA (om de omenie), care a mai facut o expertiza si a vazut ca este total nevinovat. Bravo don (parca asa isi spun cei din mafia) Morar, mare om, mare caracter, sa ne traiesti.
Între timp lucrurile au evoluat, au început să iasă la suprafaţă "micile găinări" făcute de cei de la ANRP, că altfel nu pot spune unor mite cărate cu sacoşele în care se aflau milioane de euro, toate acestea pentru a înmuia sufletele negre ale funcţionarilor din această agenţie. Erau pe lista de aşteptare, înregistraţi undeva spre coada listei oamenii care, trebuiau să primească sute de milioane de euro despăgubire, dacă ar fi stat să le vină rândul, ar fi trecut ani de zile, numai că ei erau bolnavi, cu cât suma de bani ce trebuia primită ca despăgubire, era mai mare, cu atât erau mai bolnavi şi trebuiau despăgubiţi cu prioritate, înainte să o mierlească. Deşi bolnavi de hemoroizi în fază terminală, ei nu pregetau să care genţile cu bani celor de care depindeau despăgubirile lor.
Numai că acolo, în comisia de analiză a cererilor de despăgubire, erau oameni integrii, care nu se lăsau uşor păcăliţi de boli şi evaluări aiurea, de aceea "atenţia" trebuia să fie cu atât mai mare şi a fost, de ordinul a sute de milioane de euro şpagă dată membrilor comisiei ANRP, Alina Bica, Crinuţa Dumitrana etc.
Mai rău este acum, pentru o mică parte din ei, când se află după gratii, da ce să-i faci, totul are un preţ. Sper să vină toţi cei care au păgubit această ţară să înfunde puşcăria, iar averile să se întoarcă de unde au fost furate. Apropo don Băsescu, ai grijă de ginerică, ori mai bine intraţi amândoi la puşcărie, are şi familia voastră un rost când, vine la unul cu pachet, îi întinde mâna şi celuilalt cu ceva, aşa e în familie.
În ce priveşte pe moştenitoarea grofului căreia i s-a retrocedat un sat întreg, poate i se face ADN-ul penal.

2 comentarii:

  1. Erau pe lista de aşteptare, înregistraţi undeva spre coada listei oamenii care, trebuiau să primească sute de milioane de euro despăgubire, dacă ar fi stat să le vină rândul, ar fi trecut ani de zile, numai că ei erau bolnavi, cu cât suma de bani ce trebuia primită ca despăgubire, era mai mare, cu atât erau mai bolnavi şi trebuiau despăgubiţi cu prioritate, înainte să o mierlească. Deşi bolnavi de hemoroizi în fază terminală, ei nu pregetau să care genţile cu bani celor de care depindeau despăgubirile lor.

    RăspundețiȘtergere

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...