Dracu* nu este așa de negru III

    

        Femeia, cu sacoșa goală în mână, a ajuns în stradă, o vreme a rătăcit fără o țintă precisă. Nu mergea, plutea, trecea ca o părere pe lângă trecătorii grăbiți, nu vedea, nu auzea, era în lumea ei.

        -Ce faci tu? O femeie între două vârste o prinsese de mână.

    -Merg la piață. Vreau să cumpăr câte ceva de mâncare, a răspuns femeia, nesigură pe vocea ei și surprinsă să fie recunoscută.

        -Olga, poate vrei să mergi la Market, ai trecut de piață.

        -Da, știu...voiam să mai fac câțiva pași, nu m-am simțit prea bine.

        -Nici acum nu ești bine, ești palidă ca turta de ceară, s-a întâmplat ceva?

     -Da, spuse Olga înviorată, apoi privind mai atentă interlocutoare a continuat, adică nu...nu am mâncat de dimineață, simt așa un leșin, îmi trece, stai liniștită. Mă bucur că ne-am întâlnit, mă întorc, merg să fac cumpărături, apoi plec acasă. Femeia a plecat grăbită spre piață lăsându-și prietena intrigată de tot ceea ce văzuse. 

         În piață era zarvă mare, negustorii, incisivi, făceau reclame mărfurilor, de multe ori agresive, precupeții fără mare dare de mână priveau ici o marfă, dincolo gustau alta, înciudați că banii din buzunare nu le ajung să cumpere ce își doresc. Olga a trecut prin mulțimea gălăgioasă fără să se oprească la tarabe, a intrat într-o ceainărie și a comandat o cafea. Ospătărița, zâmbind șăgalnic a întrebat-o dacă nu dorește să-i îmbunătățească cafeaua, cum nu știa ce înseamnă acest lucru a dat din cap în semn că nu. Cu ceașca în față plină cu licoarea neagră, aromată și cu gust de coniac a început să se gândească la tot ce trăise și ce va face de acum în colo. Retrăia aventura avută de dimineață. I se păruse totul perfect, acum realiza că toate scenele erau profesioniste, nici un detaliu nu era în plus sau în minus, poate doar sărutările lui aveau ceva pornit din suflet.

            Nu știa dacă voia să-l revadă, nu simțise la el dorința, nici nu avea cum, nu o cunoștea, ea era femeia, nu era iubita, era femeia generic, nu o anumită femeie. Poate când a fugit din cameră, pentru că bărbatul asta făcuse, fugise ca un laș, nici nu mai știa dacă e blondă, șatenă sau brunetă.

            Întrebarea pentru ea era: ce urmează? Care era următorul pas, pe care trebuia să-l facă. Înțelegea că nu mai putea conviețui  cu soțul ei, iar divorțul era un lucru absolut necesar. Bărbatul devenise pentru ea un fel de tortel care se hrănea cu sufletul ei. Dacă ar găsi înțelegere, asta ar fi fost marea minune, el s-ar putea retrage în casa mamei lui. Apartamentul în care locuiau era coproprietate, aici liniștită, se putea ocupa de copii. Îi era groază să-i facă o asemenea propunere, uraganul, cu toată urgia lui, peste ea s-ar abate în toată hidoșenia lui. Va fi el de acord? Ori toți norii din cer își vor trimite fulgerele și tunetele în capul ei? Nu îi era teamă de violență era obișnuită și tatăl ei fusese un om violent, pentru copii se temea, nu voia să-i pună-n pericol, să asiste la scenele groaznice în care soțul  înjura, spărgea tot și lovea pe toți din casă. 

           Întâi trebuia să ajungă acasă, să dea mâncare la copii, apoi să aștepte-n liniște întoarcerea lui. Cu planul pus la punct, a cumpărat tot ce își notase pe listă și, cu sacoșa plină, a plecat spre casă. A dat copiilor să mănânce. I-a băgat la culcare pentru somnul de după amiază, iar ea, veselă ca un pițigoi când ninge în aprilie, a dereticat prin casă, așa cum făcea în fiecare zi, doar că astăzi era dornică să treacă timpul mai repede și să aibă confruntarea decisivă cu monstrul cu chip de om. Pentru masa de seară a pus șase pulpe de pui, bine frecate cu sare și unt, pe un pat de cartofi condimentați cu sare și piper, peste care a presărat puțin  rozmarin, a acoperit tava cu folie de aluminiu, după care a introdus-o în cuptorul preîncăzit la 180 de grade Celsius. 

           Treburile fiind gata a pornit televizorul și împreună cu copiii au urmărit desene animate. Trecuse de mult ora când soțul trebuia să se întoarcă de la serviciu. Tava cu cartofi și pulpele rumenite așteptau pe masă. Panica pusese stăpânire pe ea, îi era teamă, a luat copiii în bucătărie și le-a dat să mănânce. Tocmai când erau aproape de termina, s-a auzit cheia în ușa de la intrare, apoi pași nesiguri se apropiau de bucătărie. Soțul, beat, abia se ținea pe picioare,cu un ultim efort a reușit să se reazeme de tocul ușii.

            -Ce faceți voi aici? Mâncați? Glasul îi era nesigur, iar cuvintele stâlcite.

            -Am așteptat să vii, dacă am văzut că întârzâi, am dat copiilor să mănânce, eu nu am mâncat, am așteptat să cinăm  împreună.

            -Pune să mănânc, adu-mi sticla cu țuică și două păhărele. Stai jos, bea, și-i întinse păhărelul cu țuică, bea cu mine.

            -De ce mă obligi, știi bine, că nu beau.

            -Mă ții de prost, nu vrei să bei o țuică cu mine. 'mnezeii mă-ti! Marș afară din bucătărie! Turbat, bărbatul, un animal cu ochii roșii de furie și băutură, a luat prima farfurie pe care a găsit-o și a aruncat-o după femeia care apucase să fugă din bucătărie. Farfuria s-a oprit în geamul ușii pe care l-a spart cu un zgomot puternic. Olga s-a ascuns în dormitorul copiilor, a încuiat ușa, apoi a prins în brațe pe cei doi fii, unul avea șase ani, iar celălalt patru.

            Un timp a fost liniște, copiii dormeau în pătuțul lor, femeia le veghea somnul. Liniștea nopții a fost spartă de o bufnitură, nevasta înțelesese că era soțul ei care plecase spre dormitor, dar alunecase pe cioburile din farfuria spartă. Ar fi mers să vadă dacă era rănit, îi era teamă de reacția lui. Cu urechea la pândă în fotoliul de lângă ușă în care sta, a prins-o somnul. 

            Spre dimineață a tresărit, a sărit din fotoliu s-a uitat în pat la copii, dormeau un somn liniștit, cel mic, Georgel, avea un zâmbet pe buze, s-a bucurat de zâmbetul lui, nu-l afectase cearta tatălui. A deschis ușor ușa, pe hol era lumină de la bucătărie, bărbatul nu mai era, ajunsese în dormitor. S-a uitat la ceas, era ora cinci, la șase fără un sfert trebuia să se trezească. A început să măture cioburile de pe hol și din bucătărie, a strâns masa, a spălat vasele, apoi a pus de cafea. A bătut într-un castron 4 ouă cu șuncă tăiată mărunt, apoi le-a turnat în uleiul încins, când omleta a fost gata, a mers în dormitor și și-a trezit soțul. Cu ochii bulbucați, fața buhăită și mersul încă nesigur s-a apropiat de bucătărie.

            -Nu te speli?

            -Mă spăl când vreau, acum mănânc.

            -Mănâncă, apoi vreau să stăm de vorbă.

            -N-am bani. 

            -Nu e vorba de bani, mănâncă, avem timp să vorbim, te-am trezit cu un sfert de oră mai de vreme.

            -Gata, dă-mi cafeaua, soțul era tot arțăgos, stai jos la masă și spune ce ai de spus.

          -Rămân aici, femeia era rezemată de bufetul de bucătărie  în apropierea ușii, gata la nevoie să fugă pe ușă. Apoi dintr-o dată a aruncat vorba care pentru soțul obișnuit să comande a fost năucitor: divorțez, cuvântul spus calm, fără intonație, l-a lovit ca o măciucă în moalele capului.

            -Cum divorțezi, cine-ți permite ție să divorțezi? Ochii injectați de răutate aruncau fulgere, nu voi permite un asemenea afront.

        -Ești militar, nu vreau să-ți fac rău, până la urmă copiii au nevoie de tine. Îți propun să-mi lași apartamentul ăsta și să rămâi cu casa de la țară. Vei fi liber să faci ce vrei. Dacă nu ești de acord, eu împreună cu copiii voi părăsi casa, dar voi anunța poliția și unitatea militară despre comportamentul tău violent, farfuria spartă aseară și geamul de la bucătărie sunt martori ai ieșirilor tale violente.

         -Bine, bărbatul părea că cedează, s-a ridicat ușor de la masă în timp ce nevasta nu era atentă, s-a interpus între ușă și ea. Ce ziceai fa? Că mă dai în primire? Stai să-ți dau eu acum, apoi a prins-o de păr, a trântit-o jos, după care a început să o lovească cu picioarele. Femeia, din teamă să nu sperie copiii, nu a scos nici un sunet. Icnea la fiecare lovitură a brutei cu chip de om, după loviturile aplicate în abdomen și coaste,  i-a aruncat peste umăr, în timp ce mergea spre baie: să rămâi aici, m-am răcorit, mai vin să te bat peste o lună. Așa am să te bat, până ce se termină divorțul, dacă nu mă reclami apartamentul îți revine, nu voi avea pretenție, dacă mă reclami ne vom judeca pentru partaj. Ce zici îți convine târgul? Până la urmă e posibil să fie vreo 5-6 bătăi, hai că nu e mult, dar rămâi cu casa. Vorbim peste o lună, nu te grăbi cu răspunsul.

            Biata femeie, stâlcită-n bătaie, a încercat să se ridice în picioare, durerile puternice din coaste și abdomen nu o lăsau să facă nici o mișcare, scalpul aproape că nu-l mai simțea. Cu ajutorul unui scaun s-a ridicat și încovrigată s-a târât în dormitor. Călăul plecase la serviciu, s-a trântit în fotoliu, o durea tot corpul de parcă  simțea fiecare lovitură a brutei cu chip de om. Cu toată durerea pricinuită de bătaie a avut puterea să zâmbească : până la urmă a câștigat, avea unde sta cu copiii. Următorul pas va fi găsirea unui serviciu.

Lecția de istorie a ambasadorului SUA la Chișinău care nu trebuia spusă

Ambasadorul american la Chișinău face niște declarații aberante. Cum că Moldova nu e România, și nici limba nu ar fi aceeași, parcă-l văd pe Voronin pe acolo. Orice spune ambasadorul unei țări, poate fi taxat ca fiind părerea țării respective, dacă nu face precizarea că vorbește în nume propriu. Domnul cu pricina nu a făcut precizarea, deci declarația lui se presupune, a fi asumată de guvernul SUA.
Eu cred că este părerea SUA, îmi amintesc în 2012, după referendumul de demitere a lui T. Băsescu din funcția de Președinte al Romniei, cum un adjunct al secretarului de stat al SUA a venit în România și prima declarație pe care a dat-o la aeroport, a fost în legătură cu faptul că domnia sa știe, de existența a 2.000.000 de voturi fraudate în defavoarea lui Băsescu, o declarație extrem de gravă, ținând cont că nici la această oră nu s-a demonstrat o asemenea fraudă. Declarația era cu atât mai periculoasă, cu cât venea de la un oficial al unei țări străine, de la un oficial al jandarmului lumi, prin declarația sa a dat semnal instituțiilor, să lucreze în favoarea rămânerii lui Băsescu la Cotroceni ca Președinte. Asta era pohta cea pohtit a americanilor.
Nu pot să iau în serios un stat multiculturalist, care a practicat segregarea rasială, apartheid-ul, până prin 1970, iar populației autohtone, băștinașilor americii li se spune indieni și trăiesc în rezervații. Unde naiba e democrația?
Nu pot lua în serios un stat pornit pe cuceriri și distrugeri numai pentru folosul propriu. Exemplu, să nu fiu contrazis : Orientul Mijlociu  a ajuns o ruină, este un continuu teatru de război, A apărut ISIS. Este stat terorist? Da. este? Dar de ce a apărut? Din dorința de a se răzbună pe cei care le-au omorât, cu tancurile democrației occidentale, părinții, frații, surorile, neamul. După războiul din Irak, Afganistan, Siria, Egipt, Libia, a scăzut terorismul în Europa? Nu, terorismul s-a acutizat, terorismul a devenit o plagă. Prin urmare, Sadam Husein, Gaddafi, Hosni Mubarak, nu ei au fost teroriștii, ei prin modul lor de guvernare reușeau să țină terorismul în mână. Acum e la liber, cine urmează?
Americanii pot vorbi frumos despre război, din 1866 nu a mai existat război pe teritoriul SUA. Populația civilă a fost ferită de ororile războiului.
Din rolul de jandarm al lumi funcționarii americani își permit să dea lecții tuturor statelor al căror conducători,  fac sluj pe la poarta ambasadelor SUA.
Un exemplu, pe vremea Lui Ceaușescu, el primea un ambasador într-un cadru oficial, atunci când îi primea scrisorile de acreditare. Dacă în schimb venea în vizită un adjunct de ministru indiferent de la ce minister, se întâlnea cu omologul său român. Niciodată nu era primit de Ceaușescu oficial, decât în audiență privată.
Acum dacă vine asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, celebra de acum, toate oficialitățile române în frunte cu Președintele Țării și Primul ministru și terminând cu ministrul de externe se încolonează pentru a primi binecuvântarea. O țară ai căror conducători se umilesc în așa hal, nu poate avea respectul niciunui alt stat. Doamna Nuland, dacă era în alte vremuri, s-ar fi întâlnit cu adjunctul ministrului de externe român,punct.
Revin, ținând cont de toate aceste fapte, nu mă mai miră declarația defăimătoare a ambasadorului SUA la Chișinău,James Pettit. Cum își permite să facă aprecieri asupra istoriei unei țări, când el nu respectă istoria propriei țări, când populația indigenă de pe teritoriul SUA este ținută în rezervații și sunt numiți indieni și nu americani. Domnule James Pettit, Moldova, moldovenii sunt acolo de la începuturile istoriei, ei vorbesc aceiași limbă cu cei de peste Prut, peste Milcov și peste munți în Transilvania. Nu ești în măsură să dai lecții dacă nu cunoști istoria. Basarabia a fost tăiată din trupul marii Moldove în 1812 în urma unui arbitraj dintre marile puteri, nu pentru că moldovenii ar fi vorbit limba rusă.
În ce privește Transnistria, poate sătreacă la ruși, la ucrainieni, unde vrea, cu o singură condiție : Ucraina să retrocedeze Basarabiei județele din sud-vest, dar și Bucovina de nord și Ținutul Herța. Cam așa stă istoria Moldovei formată din români domnule ambasador. Sper ca la apariția acestui articol secretarul de stat american să-și fi retras ambasadorul din R Moldova.
M-am săturat de toate bobârnacele date peste nas Președintelui , Primului Ministru, Parlamentarilor și Parlamentului ca instituție, etc, de funcționărași ai jandarmului american. Chiar dacă înalții noștri demnitari sunt nulități politice, sunt totuși în fruntea statului român și trebuie respectați pentru asta. Evident dacă se respectă și ei.
Lecția de istorie

Dracu* nu este așa negru II.

  

        Ajuns în stradă, Eugen și-a aranjat geaca, apoi s-a privit în geamul unei vitrine, voia să se vadă  cât este de frumos, de seducător și irezistibil. În loc să se vadă pe el, a văzut femeia pe care tocmai o părăsise. Profitase de un moment de rătăcire, de beția erotică a tinerei femei pentru a fugi de lângă ea, pentru că asta făcuse, fugise. Fugise la fel cum făcuse de fiecare dată, îi era teamă de un angajament, nu era altceva decât o mașină de făcut sex, insensibil și rece. Un animal fără sentimente, un mitoman, un iresponsabil, nici măcar numele femeii nu-l reținuse. A plecat din fața vitrinei cu capul în jos, era mai puțin stăpân pe el, nici părul nu i se mai aranja impecabil. Era aproape de casă, din față se apropia o tânără frumoasă și cu privirea fixată pe el, a întors capul, nu a susținut privirea fetei, pentru prima dată a întors capul, altă dată ar fi profitat de acea privire și în secunda următoare s-ar fi aruncat asupra prăzii ca uliul asupra puiului de găină. În casă și-a scos geacă și s-a aruncat pe pat, gândul i-a zburat la femeia din acea dimineață. Nicio femeie, din câte avusese până atunci, nu se dăruise cu atâta pasiune, cu atâta dragoste. Ochii ei nu cereau sex, voiau iubire, voia să fie mângâiată, să fie răsfățată, să fie respectată ca femeie.             Nu i se mai întâmplase, era pentru prima dată, după mult timp, când a fost nevoit să sărute și să alinte o femeie, simțea cum mângâierile lui trezeau în femeia de lângă el simțurile amorțite, intrase în jocul ei, și-a pus la bătaie toată iscusința lui de don Juan. Jocul cu femeia făcuse să tresară și în el sentimente pe care le uitase, nu le-a luat în seamă, nu putea fi vorba de dragoste, el era un macho, machismul lui nu-i dădea voie să se coboare la nivelul femeii. Și totuși, ei îi spusese cuvinte pline de încărcătură emoțională, o alintase și desmierdase, simțise el suferința ei? El, nesimțitorul de până acum, simțise ceva din zbuciumul sufletesc al femeii cu care tocmai trăise clipe extraordinare datorită abandonării ei în brațele lui?

          Era pentru prima dată când își punea astfel de probleme. De regulă uita femeia imediat ce ieșea pe ușă,  acum nu se putea gândi în altă parte decât la Ea. Nu-i știa numele, poate i-l spusese, iar el, cum era întotdeauna cu gândul la viitoarea victimă, nu-l reținuse. Sau, poate nu-i spusese cum se numește, oricum nu-l interesa. Tot gândidu-se, l-a furat somnul. Era un somn cu trăiri aievea, un fel de coșmar plăcut, venise femeia să-i spună cum se numește și să îl roage să o caute fiindcă are nevoie de el. S-a trezit cu gândul la Ea, își amintea că îi spusese cât de rău trăia cu bărbatul ei, un bețiv violent, motiv pentru care fugise de nenumărate ori, împreună cu copiii, din calea lui, pentru a nu fi zdobiți de bruta dezlănțuită.             

            Nu o luase în seamă, o aprobase din plictiseală. Acum a revăzut imaginea ei foarte clară, doar că ochii ei negri erau acoperiți de niște umflături de culoare albastră spre neagră,semn al unor lovituri puternice. Ceva s-a mișcat în el, nu suporta violența, dacă l-ar fi prins pe cel care-i făcuse asemenea tumefieri, l-ar fi făcut arșice, își dorea să-l prindă pe nenorocit. Dintr-o dată i s-a făcut milă de femeie și regreta că nu a fost mai atent la detaliile pe care frumoasa necunoscută i le-a dat.

            Se simțea obosit, femeia pe care o avusese de dimineață, nu-l văzuse ca pe un Adonis, îl văzuse ca pe un refugiu al unui om încărcat de deznădejde. Pentru ea, el fusese un fel de duhovnic al sufletului ei prea încărcat de ură împotriva bărbatului violent pe care îl avea acasă. Nu căutase sex la el, ci siguranța că în brațele lui va fi ocrotită, voia să știe că nu trebuie să se mai teamă. Pe măsură ce o descoperea, ceva se întâmpla în sufletul lui. Până acum rece și nepăsător, deodată a simțit nevoia să o revadă, cu cât se gândea mai mult, cu atât dorea să știe mai multe despre Ea.

        Ar fi vrut să o caute, nu știa nimic despre numele ei, locul unde domicilia, acum își amintea bine chipul ei.

..............................................................................................................................................................

        Îi era teamă de ceea ce începea să simtă, odată, demult, iubise ca un nebun. Se îndrăgostise în timpul liceului, era în ultimul an. Violeta apăruse de nicăieri, era frumoasă, cu un păr blond bogat împletit în două cozi lungi care ajungeau aproape de jumătatea spatelui. Ochii de un albastru intens, cu sprâncenele arcuite și genele lungi, dădeau feței ovale cu buzele roșii, ca zmeura coaptă, cărnoase și moi  o înfățișare plăcută. S-a îndrăgostit de ea de cum a văzut-o.  Nu mai putea dormi, nu mânca cu poftă, timpul se dilata nepermis de mult, nu trăia decât pentru a se întâlni cu ea. Era suficient să o vadă, deși erau în același an, era într-o clasă paralelă cu a lui. A trăit cu iubirea neîmpărtășită până la prima seară dansantă când i-a fost prezentată de un coleg. Au stat toată seara împreună, au dansat, apoi a condus-o acasă . Din acel moment au fost nedespărțiți, trei ani mai târziu s-au căsătorit, el trăia doar pentru a vedea zâmbetul și bucuria întipărite pe obrazul femeii iubite. Timp de patru ani părea că nimic nu va zdruncina această dragoste. Niciodată nu poți să știi, ce urmează a se întâmpla. 

        Cu ceva timp în urmă se certase cu un coleg de muncă pe tema unei probleme de serviciu, colegul fusese dat afară de patron, iar el a fost făcut vinovat de coleg pentru pierderea serviciului. Pentru a se răzbuna, acesta venise acasă la el și începuse să-i îndruge Violetei tot felul de lucruri urâte despre soțul său. A pledat cu atâta convingere încât, a înmuiat sufletul femeii. Nu a forțat nota, a mai revenit de patru ori în vizită, bineînțeles în lipsa soțului, Eugen. De fiecare dată colegul aducea un buchet de flori, o cutie cu bomboane fine și multe  injuri la adresa  lui Eugen. Colegul a simțit că Violeta e victimă sigură, a stabilit cu aceasta locul unde urma să se întâlnească, apoi a trimis un mesaj lui Eugen cu ceea ce urma să se întâmple. Eugen, sigur  pe nevasta lui, a mers doar pentru a da cu tifla celui care-l atenționase. Lumea s-a prăbușit în jurul lui când a văzut-o pe Violeta, iubirea vieții lui, în brațele fostului coleg. A plecat bulversat, neștiind pe unde merge, a rătăcit așa trei zile. În cea de-a patra zi s-a hotărât să meargă la serviciu și să-și reia viața. Lumea nu mai era ca până atunci, nici mâncarea nu mai avea  gust, deși mânca la același restaurant. Femeile nu-l mai atrăgeau, nu mai prezentau interes pentru el. Hotărâse să se răzbune pe toate femeile, le va folosi doar ca obiecte de sex, nu le va săruta și nici mângâia, nu se va culca decât o singură dată cu aceeași femeie.

        Acum simțea cum se reaprinde scânteia dragostei, îi era frică, suferise mult,  încă suferea, deși nu o mai văzuse pe Violeta de 8 ani de zile. Știa precis că mâine avea să meargă în același loc unde o  întâlnise azi pe Ea în speranța că o va regăsi.

Scoateți bățul din gardul PSD! Victor Ponta nu pleacă!

Senzațional, Victor Ponta pleacă din PSD. Victor Ponta rupe PSD-ul. Victor Ponta pleacă la ALDE. Victor Ponta pleacă la PRU, aici Bogdan Diaconu îi oferă președinția partidului. Ce să facă Ponta cu șefia PRU, singur la algerile parlamentare din toamnă va lua mai mult decât întreg partidul România Unită.
Nu va pleca nicăieri, nu, cel puțin până la alegerile din toamnă. De la anul încolo mai discutăm. Ponta este un tânăr cu simț politic, a învățat de la Iliescu, de la Adrian Năstase și de la Traian Băsescu, mai ales de la acesta din urmă a învățat cum să ocolească capcanele politice, în unele a căzut, vezi acordul de coabitare, altele le-a ocolit, dar în mod sigur din toate a învățat câte ceva. Ponta a învățat să trăiască din conflicte, nu-l mai sperie, s-a maturizat politic. În noiembrie 2015 Iohannis a vrut să-l prindă-n cursă, i-a săpat groapa, bietul Iohannis a căzut în propria groapă cu tinerii frumoși și liberi împreună, ajutați de guvernul de tehnocrați instaurat după demisia lui Ponta. Ponta a câștigat, atunci, în noiembrie 2014, nu a pierdut așa cum a lăsat să se înțeleagă.
De ce nu pleacă Ponta din PSD?  Simplu, în PSD el e Omul, nu trebuie să fie lider ales, el este lider rămas, intrat în istoria partidului ca unul dintre cei mai mari lideri ai PSD, dacă nu cel mai mare. Nu va pleca la ALDE, sau cu atât mai puțin la PRU, când va pleca din PSD îți va face propriul partid, îți va încerca forțele într-un nou proiect politic, dar acum nu este momentul. Mai sunt trei luni până la alegeri, trebuie să se concentreze pe promovarea PSD. Ponta nu este labilul politic Geoană, Ponta este omul care știe ce vrea, chiar dacă nu întodeauna lasă să se vadă asta.
Ponta, sunt nevoit să-i repet des numele, dar până la urmă analiza îi este adresată, este un reper pentru PSD, acum la alegeri se vor prezenta cu realizările guvernării PSD-ALDE din guvernul condus de el.
Televiziunile nu întâmplător dau știrea cu plecarea lui Ponta din PSD, speră ca astfel să se iște un scandal între Dragnea și el, sau cel puțin să sădească o neîncredere între Ponta și ceilalți pesediști, o manevră subtilă de a băga bățul prin gard , de a ațăța în speranța că PSD-ul va pierde.
Nu, social-democrații în acest an nu au cum să piardă alegerile, când în partid sunt oameni de calibrul lui Gabriela Firea, Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae, Nicolae Băniceru, Victor Ponta, nu se pot pierde alegerile. La această oră sunt cei mai bine văzuți de pe scena politică, așa spun sondajele. PNL-ul cu Alinuța și Blaga rămași până la alegeri în fruntea partidului nu pot câștiga alegerile.
Găselnița cu mărirea salariilor cu 50 % a medicilor, este o minciună electorală, nu pot mări salariile cu 50 %  cei care au tăiat din salarii 25%. Este absurd. Îmi amintesc din campania din 2008 când PDL-iștii spuneau : ”vom mări salariile profesorilor cu 50% ” și era lege în sensul ăsta. Odată veniți la putere PDL-iști au blocat legea, apoi în 2010 au TĂIAT 25% din salarii inclusiv profesorilor. Așa va fi și acum. Asta nu este măsură de dreapta, asta e măsură de stânga, iar când o spui în campania electorală este populism.
Ordinul de zi al partidelor din arcul ocultei străine (PPE + Soros și alte interese), PNL, USR, etc. este:”faceți  tot ce este posibil omenește să izolezați PSD-ul pe scena politică”.
În Consiliul General al Capitalei (CGMB) USR face tot ce poate, pentru a fi contra la toate propunerile Primarului General, crezând că așa va putea, să o pună la pământ pe Gabriela Firea. Uită un singur amânunt, Firea este o foarte bună comunicatoare și astfel va reuși să contracareze toate loviturile sub centură ale lui Nicușor Dan și franțujii săi.
Așa cum greșit a subapreciat-o DNA-ul pe Olguța Vasilescu. În folclor se spune că femeile frumoase sunt fragile și au nevoie de protecție. Mergând pe acest principiu, procurorii au crezut că odată încătușată Olguța (femeie frumoasă) va ceda îngrozită de răceala fierului de la mâini și guzganii din Beciul Domnesc și se va așeza în genunchi în fața procurorilor,  cerându-și iertare, urmând să facă și denunțuri pentru aș salva pielea. Nu numai că nu s-a speriat, dar a și întărit-o în aș apăra onoarea cu demnitate. La puțini bărbați care au trecut prin Beciul Domnesc am văzut atâta dârzenie. A mai fost Elena Udrea, dar acolo era mai mult nonșalanță, dădea cu tifla procurorilor ceva de genul : ”stați blânzi, că nu aveți, ce să îmi faceți!”
La Olguța este altceva, este lupta omului curat care nu a luat bani (eu așa sper), care se știe nevinovată și nu se lasă intimidată, la fel ca și Gabriela Firea este fost ziarist și la fel de bună comunicatoare. Și încă ceva, a învățat din tupeul lui Vadim Tudor.
Dau un sfat gratis tuturor detractorilor lui Ponta și PSD : dați cât mai mult în social-democrați, nu-i lăudați, încercați să-i loviți, poate procurorii mai arestează unu doi pesediști prin octombrie, noiembrie, va da bine la electorat. Ce vreți, așa e-n România, victima câștigă, suntem un popor milos.
Apropo de alegeri, liberali nu vă jucați, votanții PSD în marea majoritate sunt oameni hârșiți cu munca, obișnuiți să meargă pe orice vreme, votanții liberalilor sunt oameni subțiri cu tabieturi, pe care îi scoți greu din casă pe ger, ploaie și ninsoare. Cred că 27 noiembrie este foarte bună ca zi de votare. Chiar dacă mandatul parlamentarilor nu este încheiat, Primul ministru desemnat are timp să-și facă echipa și să schițeze proiectul de buget și programul de guvernare.

Dracu* nu este așa de negru I

    

   Piei drace! Omul a început să-și scuipe-n sân și să bată cruci mari  când i-a apărut în faţă o fătucă mai mult goală decât îmbrăcată. Altul, care l-a văzut scuipându-și în sân, l-a privit încurcat şi bâbâindu-se l-a întrebat: „băi da de ce ziseşi aşa, eu am văzut că era frumoasă, nu era neagră şi cu coarne?” .De fapt dracu nu e negru şi nu are nici coarne, în schimb poate pune coarne

 O gospodină, femeie la casă ei, care îşi iubea copiii şi-și tolera soţul, a plecat la piață ca în fiecare dimineață. Înainte de a ieși din casă a aruncat o ultimă privire în apele de argint ale oglinzii de pe hol. Din adâncul apelor se vedea o femeie șatenă, cu părul inelat tăiat la baza umerilor, ochii negri, sprâncenele stufoase, arcuite frumos și pensate discret, care, împreună cu genele lungi formau un accesoriu minunat pentru fața ovala cu nasul cârn, gurița mică cu buze cărnoase și senzuale. Prin fața ochilor pentru o secundă au defilat evenimentele petrecute în timpul cinei din seara trecută, atunci când, soțul, tatăl copiilor ei a venit târziu de la cârciumă beat și cu chef de ceartă. Pregătise pentru masa de seară mâncarea lui preferată, pulpă de porc la tavă și chec cu zmeură. Fiind într-o stare avansată de beție l-a ajutat să ia loc la masă, apoi în liniște, l-a servit cu delicatesele pregătite. Copiii, în schimb, au vrut să mănânce direct desertul fără să guste și din friptura la tavă aburindă și aromată. De aici a izbucnit scandalul: țipete, urlete, reproșuri din partea soțului că nu este ea în stare să facă educație copiilor. De frică, știindu-l violent, a luat copiii de la masă și s-a retras în camera puștilor. 

        Îngrozitoare situație, oare așa va trebui să trăiască toată viața? Simțea că a ajuns la capătul puterilor, că nu avea forță să plece împreună cu copiii și să lase în urmă soțul care nu era altceva decât un bețiv arogant, violent și bădăran. Cu imaginea în ochi a ultimei seri a plecat la cumpărături. 

            În piață lume multă, precupeți și vânzători, lume cunoscută și alta mai puțin ori de loc știută. Femeia nu văzuse că undeva într-un colț al pieței era un bărbat înalt, cu părul blond pieptănat într-o parte, ochii albaştri ca dimineţiile de mai după o ploaie repede, care o privea degajat și persistent. Bărbatul era îmbrăcat într-o cămaşă grena, descheiată la doi nasturi, cu o geacă din blugi sport, pantalonii, strânşi pe pulpele ferme, aveau buzunare la spate în care îşi ţinea vârâte degetele de la mâini.             Femeia, la început, a ocolit acea privire uşor obraznică şi insistentă, apoi pe furiş a întors capul spre el, siguranţa şi nonşalanţa cu care o privea, a făcut-o să tresară, un fior rece a străbătut-o din cap până-n vârful unghiilor de la picioare, câţiva fluturi au început să zboare dezordonat prin stomacul tinerei femei. O transpiraţie rece îi curgea pe spate, simţea că nu mai avea aer, se îneca, voia să plece, în picioare avea plumb, voia să strige, din gât nu ieşea nici un sunet. Privirea a rămas ţintuită pe el, simţea că e pierdută, pentru o clipă, prin faţa ochilor a trecut  imaginea în care erau copiii ei şi soţul, îi simţea cum se depărtează, a vrut să-i strige, în acel moment el, bărbatul din faţa sa, i-a făcut un semn prin care o chema. În transă şi cu paşi nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi i-a şoptit la ureche: rămâi! Şi a rămas. L-a privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus capul pe umărul lui, el continua să-i mângâie părul, privind undeva peste ea, ştia că este prada lui şi numai a lui. Era încă una dintre victimele făcute de-a lungul timpului. 

            Nu-l interesa dacă are un soț și copii, îl interesa prada. Se juca cu ea, o va face roaba lui, apoi îi va da drumul, o va izgoni, ea va plânge, va implora, lacrimile aveau să inunde această faţă pe care el, acum, cu degetele lui lungi şi reci, o mângâia. Va pleca de lângă ea, va smuci piciorul drept de care, această minunată femeie, acum desmierdată, va avea mâinile încolacite, în speranţa că l-ar mai putea reţine. Plecarea lui va fi definitivă şi fără regrete...

        Abandonată, umilită şi dispreţuită, a privit în jur, era într-o cameră străină mobilată simplu. Ce căuta aici, de când era, nu îşi amintea decât îmbrăţişările lui tandre, cuvintele pline de iubire şi promisiuni deşarte, mângîierile cu mâinile acelea reci care îi potoleau fierbinţeala dragostei, apoi mai erau reprizele de dragoste până la epuizare, erau acele clipe netrăite până atunci, descoperite în adâncul sufletului.

         Nu regreta nimic, se redescoperise, era o altă femeie, era femeia pe care nu o cunoscuse, deşi trăise tot timpul cu ea. Ar fi vrut să-şi vadă copiii, nu şi soţul, de el îi era silă, trăise alături de el, fără să o vadă, să o desmierde, să simtă că e iubită, să o facă să se simtă femeie. Acum da, ştia ce înseamnă să iubeşti, să trăieşti cu intensitate momentele de dragoste. S-a ridicat de jos, a căutat o oglindă, s-a privit în ea, se aştepta să vadă o femeie distrusă, nu, chipul oglindit arăta prospeţime, lacrimile se uscaseră, ele spălaseră sufletul încărcat, descătuşaseră o inimă închisă cu nouăzecişinouă de lacăte. Renăscuse, voia o altfel de viaţă, ca o umbră copiii i-au trecut prin faţă, nu-i va părăsi, dar nici acasă nu se va mai întoarce, a întors capul spre pat, undeva la capătul patului era sacoşa în care trebuia să pună cumpărăturile pentru mâncarea familiei, era goală, pierduse noţiunea timpului, nici nu voia să afle de cât timp era acolo, poate de o zi, de două, de un an, ce conta, acolo a fost bine. Cine a fost acel bărbat? Poate un înger, ori poate chiar dracul. Era un drac frumos, nu avea coarne şi nici negru nu era. Ar fi vrut să-l mai reîntâlnească.

Va urma!

Mulțumesc pentru poză : semperfidelis.ro