Totalul afișărilor de pagină

marți, 17 martie 2015

Şoc, ştiri de ultimă oră.

    
Am primit pe fluxul de ştiri o veste senzaţională, printr-o înţelegere, grupurile parlamentare ,au hotărât să demisioneze în bloc, lăsând astfel posibilitatea Preşedintelui să constate dizolvarea Parlamentului şi necesitatea de alegeri anticipate. Totodată ei, parlamentarii, avertizează Poliţia Capitalei să mărească de urgenţă arestul, pentru a putea primii noi oaspeţi. Gestul cuminte al rebelului (considerat până acum), Mazăre, de a se prezenta la audiera procurorilor cu bocceluţa făcută, a determinat şi pe ceilalţi parlamentari care au probleme cu justiţia să se pregătească în vederea încarcerări, aceasta va fi făcută pe bază de declaraţie pe propria răspundere, judecătorului rămându-i numai faptul de a constata voinţa învinuitului. În urma numărării a posibililor inculpaţi din Parlament, s-a constatat că trei sferturi dintre ei au probleme cu legea şi atunci, pentru a nu se cere continuu din partea Procuraturii să fie ridicate imunităţile, au luat hotărârea să demisioneze, scurtând astfel drumul parlamentarului spre arest. În acest fel, printr-o riguroasă cernere a posibililor candidaţi, în viitorul Parlament să intre numai oameni cinstiţi. Cu lacrimi în ochi şi sperând la o clemenţă a justiţiei, viitorii arestaţi vor avea asupra lor la data încarcerării : hrană pentru minim o săptămână, lenjerie de pat şi de corp curată, banii pentru plata curentului electric, apei potabile şi menajere, gazelor şi pazei asigurate de gardieni. Se va merge până acolo încât, se vor plăti şi procurorii care fac anchetele tot din proprii bani; pentru a se face oarece economie în propriul buget, se angajează să pună la dispoziţia organelor de anchetă, toate probele de care au nevoie procurorii pentru, a se ajunge cât mai repede la judecată. Prin scurtarea timpului de anchetă se vor rezolva două probleme destul de spinoase, prima : costul pe anchetă se va diminua cu cel puţin 50%, a doua: se va produce o descongestionare a arestului. În declaraţia parlamentarilor se mai menţionează că, dacă ancheta va dura mai mult de o săptămână, familiile vor aduce de acasă, mâncare, lenjerie şi banii necesari pentru decontările de mai sus. Instanţele de judecată sunt rugate să meargă cu procesele în ritmul în care s-a mers la procesul ICA, adică în 4-5 şedinţe una după alta şi gata condamnarea, pentru a nu se cheltui bani prea mulţi. Bineînţeles că şi aceşti bani vor fi daţi tot de către inculpaţi.
    S-a luat hotărârea de a se înfiinţa „liga de solidaritate cu condamnaţii care nu au venituri şi nici bani dosiţi”, în acest scop, aceia dintre noi care au posibilităţi materiale mai mari, să putem ajuta deţinuţii care nu au aceste posibilităţi. O menţiune specială, liga se va ocupa numai de condamnaţii pe probleme economice, cei care au comis acte de violenţă nu vor fi prinşi în acest program.
 Vor putea fi ajutaţi şi aceea dintre noi care au fost milionari, dar cărora li s-a confiscat întreaga avere, adică nu au fost prevăzători. Sunt câteva proverbe care dacă ar fi fost învăţate la timp, altfel ar fi stat lucrurile acum, exp : „nu pune toate ouăle în acelaşi coş”, „Nu îngropa toate oasele în acelaşi loc”.
Nu mai putem avea zile liniştite afară când, vedem că au ajuns în arest, oameni de talia Alinei Bica, Udrea Elena, iar mai nou Horia Georgescu, oamenii care erau consideraţi de neatins, cinstea întruchipată, imaculaţii, imaculaţilor; nu mai vorbesc de cel ce va fi audiat miercuri 18 martie, şeful oamenilor cinstiţi, marele apărător al justiţiei, omul integru şi nepătat (după spusele lui, nu ale lui Bercea), ăsta a fost motivul demisiei noastre.
    Cel mai mult ne-a determinat să demisionăm să ne autodenunţăm şi autoîncarcerăm, frica, stresul, coşmarul, eram precum îndrăgostiţii care rup petalele unei flori, numai că noi nu spuneam: „ne iubeşte, nu ne iubeşte”, noi eram mai prozaici, iar vorbele noastre erau: „ne arestează, nu ne arestează”. Cum ştiam că nu avem scăpare, am hotărât să-i luăm pe nepregătite.
Facem apel la d-l Preşedinte Iohannis să intervină la Procuratură pentru a fi încarceraţi în regim de urgenţă, scurtând astfel stresul şi nesiguranţa.
Dacă lucrurile se vor rezolva cu celeritate, suntem determinaţi să facem şi alte donaţii. Menţionăm că aceste cheltuieli şi donaţii vor fi făcute din bani care nu au sechestrul pe ei, adică din cei aflaţi în "alt coş", ori îngropaţi în "alt loc".
Sperăm să luăm şi pâine de la gura televiziunilor aceea numită generic „telejustiţie”, poate îi determinăm să aibă o mai mare aplecare spre difuzarea de emisiuni culturale şi educative.
Domnii parlamentari nu vor proceda aşa, se vor crampona şi agăţa de toate paiele posibile.
În ce priveşte numărul posibililor puşcăriabili din Parlament trece cu mult de jumătate.
       Mulţumesc pentru poză : ziare.com

Un comentariu:

  1. Cel mai mult ne-a determinat să demisionăm să ne autodenunţăm şi autoîncarcerăm, frica, stresul, coşmarul, eram precum îndrăgostiţii care rup petalele unei flori, numai că noi nu spuneam: „ne iubeşte, nu ne iubeşte”, noi eram mai prozaici, iar vorbele noastre erau: „ne arestează, nu ne arestează”. Cum ştiam că nu avem scăpare, am hotărât să-i luăm pe nepregătit

    RăspundețiȘtergere