Într-o seară de sâmbătă Emilia se pregătea să meargă la
bal, mamă-sa s-a apropiat de ea, a privit-o în ochi, a mângâiat-o pe frunte,
după care a întrebat-o:
-Te pregăteşti să mergi la bal?
-Da!
-Îmi dai voie
să te însoţesc? Ioana aproape se ruga de Emilia, îi era drag să meargă cu ea,
toate mamele îşi însoţeau fetele la bal şi la horă. Pe lângă pereţii salonului de
dans, pe trei părţi, erau bănci din lemn, acolo, de jur împrejurul încăperii,
luau loc mamele. Fiecare era mândră de odrasla ei. Urmăreau dansul tinerilor,
cine cu cine vorbeşte şi bineînţeles bârfeau. Erau câteva zeci de mame, fiecare
credea că fata ei este cea mai frumoasă, cea mai vrednică şi cea mai curată, de
aici începeau discuţiile.
-Uită-te şi tu la fata asta a Ioanei, a venit singură la
bal, de când a reuşit la facultate nu-i mai ajungi cu prăjina la nas. Acu’
ziceţi şi voi, e frumos ca numai ea din tot balul ăsta să nu fie cu mă-sa? Eu
cred că şi „fetia” şi-a pierdut-o. D-aia vine singură, are nevoie de bărbat, cu
Ioana lângă ea mai greu să se descurce. Şi fata mea a vrut să dea la facultate,
nu am lăsat-o eu, nu am posibilităţi să o întreţin în Bucureşti atâţia ani, am
dat copilul înapoi.
-Măi Safto, a intrat în discuţie vecina ei de bancă, cum
era să-ţi laşi fata la facultate, când ea nu a făcut nici liceul? Tu vorbeşti
prostii!
-Nu Leano, nu vorbesc prostii,
am trimis fata la profesională să înveţe o meserie, să-şi câştige pâinea. Dacă
vrea, poate să facă liceul la seral. Fata e pe banii ei, nu ca Emilia pe banii
lui tac-su.
-Iar vorbeşti
cu păcat, a Ioanei a făcut economicu’
e contabilă, fa, poate să lucreze oricând, însă o ţine mă-sa la şcoală în
Bucureşti. Auzi Safto, ce ai tu cu copila asta? M-am uitat ieri la Emilia când
trecea pe uliţă, era frumoasă ca un boboc de trandafir, aveam impresia, când
i-am văzut obrăjorii roşii, că se va deschide întreagă ca o floare. E frumoasă
Safto, e cea mai frumoasă şi deşteaptă din sat. Şi eu am o fată de vârsta ei,
mi-ar fi plăcut să fie ca ea, însă nu este, este şi a mea frumoasă, e vrednică,
deşteaptă, dar nu este ca a Ioanei.
-Vezi Leano, din cauza asta o urăsc, a mea, câteodată,
dă-te mai aproape să-ţi spun numai ţie la ureche, e şi cam tălâmbioară. Mă
doare sufletul, căci este copilul meu. Apoi a continuat: fii atentă la asta a
lu’ Darie cum dansează, s-a urcat cu totul pe băiat, Doamne, nu i-o fi ruşine!?
-Lasă-le Safto în pace, sunt fete
tinere cu sângele fierbinte în vene, îţi aminteşti cum eram şi noi? Cum
aşteptam seara când răsărea luna să auzim la poartă un fluierat? Doamne, ce
greu trecea timpul! Dormeam la spatele măicuţei, cum auzeam semnalul, mă dădeam
uşor jos din pat, mama mă simţea, se făcea că doarme, avea grijă să nu se
trezească tata. Somnoroasă, îmi întindea un mintean să-l pun pe spate.
Deschideam uşa uşor, scârţâia a naibii, tata nu voia să o ungă, ştia el de ce. După
care, în cea mai mare fugă ieşeam la
poartă unde mă aştepta drăguţul. Să nu mai bârfim fetele, am fost şi noi ca
ele, dacă e să fiu cinstită şi acum am sângele fierbinte.
Spre dimineaţă, balul începea la 10 seara şi ţinea până
la 3 dimineaţa, bietele mămici moţăiau pe bănci obosite de vorbă şi de toată
munca de peste zi.
-Nu mămico, stai acasă, plec la Bucureşti peste câteva
zile, mergi şi acolo să stai cu mine?
Emilia era hotărâtă să nu cedeze.
-Fata mea, bine că ai adus în discuţie faptul că vei fi plecată. Nu îţi spun să ai
grijă, asta ştii tu, totuşi să nu uiţi ce ţi-am spus, dracul îmbracă multe
forme. Poate fi o fată mieroasă care să te ducă aproape pe nesimţite pe drumul
paşilor pierduţi. Să te fereşti de Feţii-Frumoşi care promit că vin călare pe
cai albi, niciodată nu ştii ce este în capul lor. Tu, fata mea, să cauţi un
băiat cu vorbă aşezată şi care nu promite luna de pe cer, un băiat care să fie
aproape de tine, să te înţeleagă şi să te ajute când ai nevoie. Dacă vreodată
rămâi fără bani, să nu te împrumuţi la nici un coleg, doar la prietena ta cea
mai bună, iar dacă nici ea nu are, să rabzi!! Întotdeauna să pui deoparte banii
necesari să te întorci acasă. Încă ceva, de la anul încolo te poţi mărita, dacă
tu vei considera că ai găsit băiatul cu care te potriveşti. Să nu te culci cu
el înainte de nuntă, să faci, Doamne fereşte, vreun copil din flori să ajungem
râsul satului. Dacă se va întâmpla să nu te înţelegi cu bărbatul tău după ce te
vei mărita, să nu suferi la el, mai ales dacă este violent. Să te desparţi şi
dacă ai 5 copii, nu se merită să-ţi iroseşti viaţa alături de un nebun. Copiii
vor creşte şi cu el şi fără el, însă viaţa ta nu se mai întoarce! Asta nu
înseamnă că eu te îndemn ca la prima ceartă care poate să apară între voi, tu
să îţi ei copiii şi să pleci. Trebuie să cântăreşti bine lucrurile, vreau să
fii o femeie calculată şi echilibrată. Nu uita, dacă vrea Dumnezeu şi va fi şi
voinţa ta, vei ajunge o juristă, poate o procuroare, o avocată, ori chiar o
judecătoare, tu va trebui să fii un exemplu pentru ceilalţi. Oamenii, când vei
veni în sat, te vor privi ca pe o zeiţă, vei fi prima juristă de aici, asta nu
va fi puţin lucru, de aceea e bine să te gândeşti înainte de a face pasul
căsătoriei.
-Mamă, mai este până atunci.
Acum abia încep un nou drum, mai este până la capătul lui, în ce priveşte
măritişul, nu este nicio grabă, e timp pentru toate.
-Ehei, maică, maică! Niciodată nu ştii când
vine săptămâna oarbă. Pentru o clipă ochii Ioanei s-au aprins, după care a pus
capul jos şi a continuat discuţia. Eu m-am măritat într-o lună de zile, tata nu
voia să mă lase să-l iau pe Ioniţă, zicea că este sărac şi beţiv. Eu nu l-am
ascultat şi, într-o seară, doar cu
rochia de pe mine şi cu o bocceluţă în care mai pusesem câteva lucruri la
repezeală, am fugit cu tac-tu. Părinţii mei au fost supăraţi căci am trecut
peste cuvântul lor, eu nu, am fost fericită cu el. Mare lucru nu mi-au dat de
zestre, eram primul copil care se mărita, în urma mea mai rămâneau şapte fraţi
şi surori acasă. Motivul să nu-mi dea
zestre a fost faptul că am „fugit” cu cine mi-a fost drag împotriva
voinţei lor. De fapt ei fuseseră fericiţi, scăpaseră şi de cheltuiala cu
logodna.
Eu şi cu taică-tu, doar ştii că nu iese din cuvântul meu, nu ne vom opune
celui pe care tu îl vei alege. Totusi, ar fi bine să ne spui şi nouă înainte de
a face pasul, să ne dăm şi noi o părere, poate reuşim să-i cunoaştem şi
părinţii. Orice s-ar spune, contează din
ce sămânţă a răsărit floarea.
*
A fost o mare bucurie revederea cu Gabriela, se ataşaseră mult în timpul
examenului. Gabriela era mai îndrăzneaţă, o munteancă plină de energie, de bun
simţ, dar şi cu o personalitate puternică. Au reuşit două lucruri pe care şi le
doreau foarte mult, să fie în aceeaşi grupă şi în aceeaşi cameră la cămin. În
acest fel deveniseră nedespărţite, nu putea fi văzută una fără cealalta.
Ziua balului
bobocilor. Eroinele noastre s-au pregătit cu minuţiozitate pentru marea
serbare. Era prima lor ieşire în lumea studenţească, de acum studente. Nu voiau să şocheze printr-o cochetărie
extravagantă, ci prin simplitate. Dacă vor fi văzute şi băgate în seamă de
studenţii din anii mai mari, bine, dacă nu, nu.
Toată noaptea
au modificat o rochie lungă, pe care Gabriela o adusese de acasă. Nu-i mai
plăcea. Avea alta mai scurtă şi frumoasă. Rochia era un verde guşa răţoiului,
se potrivea perfect cu ochii ei verzi ca iarba proaspătă. Din rochia lungă,
fetele, cu ingeniozitatea lor şi dibăcia mâinilor, nu degeaba mamele le
puseseră să coasă cât fuseseră copile în casa părintească, au făcut o rochiţă
numai bună pentru Emilia. Era lungă până la jumătatea genunchiului, aşa o
gândiseră amândouă. Gabriela, mucalită, s-a uitat în ochii negri ca murele
coapte ai prietenei şi i-a spus:
-Cine vrea să
vadă mai mult, să-şi folosească imaginaţia, nimic nu este gratis. Totul trebuie
să vadă doar ursitul, ceilalţi să-şi dorească.
Cantina, transformată în sala de
dans, fusese împodobită special pentru acest moment. Comitetul de organizare
era format din studenţi din anii mai mari. Fuseseră invitaţi profesorii,
asistenţii, laboranţii şi, în general, toţi cei care aveau legătură cu
pregătirea studenţilor. Sala era arhiplină când au intrat Emilia de mână cu
Gabriela. Mulţi ochii s-au întors spre ele, fetele n-au băgat pe nimeni în
seamă, au căutat un loc mai retras de unde puteau să vadă o mare parte din
sală.
Muzica era în surdină, transmitea
o melodie plăcută, odihnitoare. Tinerii erau adunaţi grupuri, grupuri. Balul
încă nu începuse în mod oficial. Deodată muzica a tăcut. Cineva a anunţat
deschiderea balului. În program era o tombolă şi alegerea reginei balului
dintre studentele boboc.
A început un vals ameţitor, Gabriela, pentru o clipă a
regretat că şi-a tăiat rochia lungă, se visa valsând prin toată cantina
învârtită ameţitor de un mare dansator. Doi boboci şi-au făcut curaj şi le-au
învitat la dans. Apoi altă melodie, alţi pretendenţi care să danseze cu ele.
Seara a fost magică. Spre dimineaţă, aproape de sfârşitul balului, un student
din anul III a invitat-o pe Emilia la dans. În timpul dansului au schimbat
câteva cuvinte, nu multe, băiatul nu era chiar cel mai îndrăzneţ, i-a reţinut
doar numele: Adrian.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu