Mierea amară. Cap IV

 

Au trecut zilele și lunile. Toamna plecase de mult. Dimineaţa boabele de rouă se transformaseră în brumă groasă. Frigul se aşezase cu nesimţire peste tot. Soarele era zgârcit în apariţie, norii păreau că închiriaseră cerul. Ocupaseră toată bolta cerească și nu se mai dădeau duşi. Vântul, obosit de toată vara, un pic bătuse şi în toamnă, îşi găsise odihna. Nici măcar nu adia, de frig nici nasul nu-l scotea din bârlogul lui ascuns. Eol privea într-un ochi, îşi pregătea ofensiva de iarnă, până atunci trimisese până şi briza la culcare.

    Cu nasul băgat în mesade,  paltoanele mai lungi ori mai scurte, studenţii mergeau grăbiți prin curte căutând sălile de curs. Cei care terminaseră cursurile mergeau la cantină ori la cămin pentru odihnă.

Emilia nu mai ştia nimic de Adrian din seara de bal, cu toate că îi promisese că o va căuta. Văzuse multe feţe de studenţi, pe mulţi iar fi plăcut. Însă nu se gândea la prietenii, nu încă. Nu se grăbea, nu considera că este pe deplin edificată cu statul de studentă, în plus se apropiau seminariile, apoi examenele. Adrian era pierdut undeva într-un plan îndepărtat.

E drept că visase la el cu ochii deschişi câteva zile după bal, dacă-i așa și nu vrei să mă vezi, și-a zis Emilia, atunci, gata! Pa, Bibicule! Am treabă! Vreau să fiu juristă!

    Tocmai ieşise din clădirea unde avusese cursurile şi se îndrepta pe aleea care ducea spre cantină, când s-a iţit lângă ea un tânăr. A vrut să-l ocolească, el i s-a postat în faţă.

     -Nu mă mai cunoşti? Studentul o privea insistent şi cumva dezamăgit fiindcă nu era recunoscut.

     -Ar trebui? Emilia a tresărit când l-a văzut. Tot timpul se gândise la el, fusese supărată pentru că nu o căutase.

    -Sunt Adrian, e drept că sunt altfel îmbrăcat, dar tot ar fi trebuit să mă recunoşti, chiar dacă am schimbat îmbrăcămintea.

     -Nu, nu îmbrăcămintea ai schimbat-o, ci cuvântul, parola ta de om, dacă vrei mai pe româneşte, gentileţea. Îmi promiseseși că ai să mă cauţi, iar tu m-ai uitat din acea clipă. Nu îţi reproşez, doar îți amintesc faptul că atunci când promiţi ceva e bine să te ții de cuvânt. De crezi cumva că naturelul tău este mai slab, încearcă să nu îți ei angajamente pe care știi bine că nu le poți respecta.

     -Îmi pare rău că mă judeci greşit, Adrian o privea cu vinovăţie, ochii mari şi căprui erau umezi ca ai unui ied rătăcit de mama lui. Îmi placi mult. Te-am căutat, nu te-am găsit. Am uitat să te întreb în ce grupă eşti şi din acest motiv mi-a fost imposibil să iau legătura cu tine. Mă bucur că întâmplarea a făcut să ne întâlnim acum. Ce faci?

     -Am terminat cursurile, merg la masă. O aştept pe colega Gabriela, a rămas puţin în urmă mai avea ceva de scris. Dacă te grăbeşti, mergi! Nu te reţin!

     -Acum când abia te-am găsit, să te părăsesc!? Nici vorbă. Doar dacă nu-mi permiţi să te însoţesc, atunci te voi urma la trei paşi în spate să mă pot bucura de urmele lăsate de tine pe asfaltul umed.

    Emilia a întors capul, pentru o clipă, vorbele Lui Adrian îi merseseră la inimă, îi făcuse sufletul să tresară.

                                *

    Ningea. Fulgii deşi de nea cădeau lin. Vântul pândea pitit în spatele pădurilor şi muntilor ori poate în spatele blocurilor înalte, nu se clintea nici o rămurică din pomii îmbrăcaţi în alb. Asfaltul era  mocirlos din cauza zăpezii tocate de maşini. Era o vreme caldă pentru începutul de februarie.

     În campus era zarvă, examenele pentru primul semestru băteau la uşă. Emilia şi Gabriela repetau, se testau una pe cealaltă din materia predată la cursuri.

     -Suntem pregătite! s-a entuziasmat Gabriela.

     -Nu suficient, a răspuns Emilia, gândeşte-te că va exista emoţia primului examen. Asta ne poate bloca. Să nu ne culcăm pe-o ureche și nici cu apă rece să nu ne îmbătăm. Trebuie să luăm în considerare tracul și faptul că mulți profesori vor încerca să ne intimideze. Să rămânem în priză, pentru a nu claca. Stii că profesorii încearcă să pară fioroşii cu noi, bobocii, pentru a ne determina să stăpânim mai bine materia.

-Ieri te-a căutat Adrian. L-am trimis la plimbare, i-am spus că ai prea mult de învățat și ar fi cazul să te lase în pace.

     -Gabriela, de ce ai făcut asta? Emilia era furioasă pe prietena ei, de mult aştepta un semn de la el. Tu ştii că nu m-am putut concentra fiindcă nu aveam veşti de la el? Nici măcar nu mi-ai spus! Gabriela, Adrian este special pentru mine.

     -Îl iubeşti, fată? Prietena era puţin geloasă, îi era teamă că iubirea pentru Adrian o va scoate pe Emilia de sub influenţa ei.

     -Îl iubesc Gabi. Când ai pronunţat numele lui am simţit cum mă ia un uşor leşin, iar mii de ace m-au înţepat din tălpi până în creştet. Nu m-ai vorbesc de gângăniile care zboară haotic prin stomacul meu.

-Emilia, tu eşti îndrăgostită până peste cap, vezi să nu te simtă Adi că eşti pierdută.

     -De ce? Abia aştept să-i spun cât de mult îl iubesc. Vreau să-mi împărtăşească şi el iubirea lui şi să trăim o frumoasă poveste de dragoste.

     -Eşti nebună? Să nu faci asta! Vei fii pierdută. Ascunde-ţi iubirea în cele mai tainice locuri, nu i-o arăta. Ţine-o pentru tine, vei avea timp să-i spui. Ai înţeles? Gabriela o iubea cu dragoste de soră pe Emilia, nu dorea să intervină cineva între ea şi prietena ei. Pe de altă parte, chiar nu voia ca prietena ei să  fie trădată în dragoste.

     -Eşti geloasă pe mine? Vrei să mă îndepărtezi de Adi? Îl vrei pentru tine? Emilia nu înţelesese nimic din atenţionările Gabrielei

    -Emilia, opreşete-te! Sunt prietena ta cea mai bună. Nu îmi imputa nimic! Da, sunt geloasă pe iubirea ta, însă niciodată nu ţi-aş dori răul. Să faci cum ţi-am spus! Ca bună prietenă îţi atrag atenţia, te sfătuiesc, să nu-i spui nimic despre iubirea ta. Îţi va specula dragostea şi se va folosi de sentimentele tale curate. Niciodată nu poţi să ştii cum se vor termina astfel de episoade. Lasă-i lui iniţiativa, deşi îţi va fi greu, nu-i arăta cât de mult ţii la el. Lasă-l să înţeleagă că tu ai ca prioritate facultatea, iar întâlnirile cu el vor fi ocazionale. Scumpo, cred că ar fi necesar să întârzii  de fiecare dată când mergi la întâlnire. Testează-l iubita! Vezi cum se comportă, nu te lăsa testată. Când mergi cu el la cofetărie plăteşte-ţi partea ta ori cel puţin încearcă, dacă insistă, lasă-l să plătească. Era să uit. Te aşteaptă azi la ora patru după amiază în faţa cantinei.

    -Bine că mi-ai spus!  Mai am câteva ore să mă pregătesc.

    -Ce să te pregăteşti? Îţi iei mesada pe tine, pui căciuliţa pe cap şi gata. Îi spui că învăţatul îţi ocupă timpul şi că deocamdată examenele sunt pe primul plan.

     -Bine, mămico, mai dădăcit mai mult decât biata mea mamă.

După un timp Emilia s-a ridicat:

    -Mă pregătesc de plecare. Nu vreau să-l las să aştepte. Afară ninge, e iarnă, îmi este milă de el să-l supun la cazne.

    -Şi atunci te sacrifici tu? Nu te las să ieşi din cameră până la ora patru, faci până la uşa cantinei cel mult trei minute. Să vezi cum se manifestă. Să fii atentă la ochii lui. Acolo este adevărul. Ochii vorbesc, învaţă să privești în oceanul lor și ai să-i vezi ferestrele sufletului.