De atunci nu-i mai văzuse, nu-i era dor de
ei. Le trimitea regulat bani şi medicamente. Nu-l însoţea nici pe Victor când
mergea în satul lui. Rupsese orice legătură cu trecutul, ea era doctoriţa
Amalia Păsculescu.
-Îmi dau consimţământul pentru căsătoria
copiilor, a spus Ioniță privind în ochii cuscrului Victor. Doamna doctor, dacă
aş şti că vă veţi băga peste copii, când vor fi la casa lor, nu aş încuviinţa
căsătoria.
-Nu, nu se va băga, mai ales că sunt
departe casele una de cealaltă. Adriane, să conduci la întoarcere, eu voi
cinsti ţuica lui cuscru. E tare bună şi e păcat să nu profit de ospitalitate şi
de bucatele puse pe masă.
Cât timp bărbaţii au gustat licoarea
bahică, dând slavă Domnului pentru recolta de prune din a căror zeamă, prin
metode cunoscute de ţărani din vremuri de demult, s-a obţinut alcoolul, Ioana a
invitat pe Amalia în camera de
„dincolo”.
-Cuscră, pe lângă mobilă, am pregătit
pentru fată: perne, plăpumi, covoare ţesute în casă pentru a fi puse pe pat.
Uită-te câtă muncă, câtă îndemânare a trebuit pentru a fi realizat un asemenea
aşternut! Admiră-i cuscră frumuseţea şi împletirea culorilor.
-Drăguţă, asemenea covoare, cum le spui
dumneata, nu vor fi niciodată puse în casa băiatului meu. Vrei să râdă colegii
mei doctori, când vor veni în vizită? Te cred că ai muncit, se vede că este
greu de ţesut. Însă, trebuie să recunoşti că toată iarna nu aveai altceva ce să
faci. Ai buchisit ceva, dacă ai fi fost doctor trebuia să mergi la serviciu, nu
ai mai fi avut timp să faci covoraşele astea.
-Doamna doctor, dumneavoastră nu vă simţiţi
bine până nu jigniţi? Chiar dacă nu sunt intelectuală, am şi eu importanţa mea.
Nici boierii din vechime nu ne priveau cu dispreţul pe care ni-l arăți
dumneata. De ce? Ce vă face să fiţi aşa de dură? Până la urmă puteţi fi
nefericită din cauza propriei înţelegeri a vieţii.
Amalia se uita la Ioana cu ochii mari, nu-i
venea să creadă că o ţărancă, fie ea şi viitoare cuscră, o pusese la punct.
-Încă ceva doamna doctor, a precizat Ioana,
dacă fata mea va trăi rău din cauza dumneata, o iau de acolo şi cu cinci copii.
Pe mine nu mă încălzeşte rangul unui om, ci omenia şi bunul lui simţ. Să vă
iasă din cap faptul că meseria de doctor, pe care o aveţi, va face din mine o
persoană umilă, gata să vă slujească fără crâcnire. Am vrut să vă bucur, să vă
arăt că viitoarea noră nu va fi chiar săracă, mă tem că aţi fost insensibilă la
tot ce aţi văzut. Dacă ați mers cu gândul până acolo încât să ne credeți nişte
ţărani proşti, pe care puteţi să-i tapaţi de bani pentru a putea să terminaţi
casa băiatului, aţi greşit! Să mergem dincolo unde am lăsat bărbaţii, aici nu
mai avem ce face!
Amalia, dreaptă, cu nasul pe sus, a
părăsit încăperea fără să scoată un cuvânt. Tremura în sinea ei fiindcă nu
reuşise să prostească o „ţărancă împuţită”, cum gândise despre Ioana, înainte
să o cunoască.
Emilia se retrăsese cu Adrian într-o altă
cameră. Erau aşezaţi pe o canapea faţă în faţă. Adrian îi ţinea palmele Emiliei
într-ale lui, căldura ei îl pătrundea, îl învăluia, mii de furnicături le
simţea în corp. Atingerea de fată produsese un arc electric, era fericit!
Privea în oceanul ochilor ei negri, de
acolo se revărsa lumina sufletului şi iubirea Emiliei.
-Te iubesc Emi, îmi doresc mult să fii
femeia mea, soţia şi mama copiilor mei.
-Adi şi eu te iubesc, însă doamna doctor,
mama ta, mă sperie. Sunt sigură că va veni peste noi, în casa noastră şi va
dirija totul, mie îmi va lăsa un rol decorativ ori şi mai rău, unul de veselar.
Nu vom putea face niciodată ce avem să ne dorim, ci doar ce are să hotărască
mama ta.
-Nu cred asta, mama mă iubeşte mult, mă
sufocă cu iubirea ei.
-De iubirea asta sufocantă îmi este mie
teamă. Nu mă privi așa, ai să vezi că am dreptate. Ai să mă poți susţine să fac față apostrofărilor și
jignirilor la care am să fiu supusă? Sau mă vei lăsa pe mâna ei, ca pe o
frunză-n vânt, să mă termine? Văd în iubirea mamei tale un anume egoism. Nu
vrea să rupă cordonul ombilical care vă leagă. Doctoriţa încă te ţine sub fusta
ei de mamă, aşa te va ţine cât are să trăiască, dacă nu vei tăia legăturile
nevăzute. Nu îţi cer să nu îţi respecţi mama, nu spun să o îndepărtezi, te rog
doar să devi un bărbat stăpân pe tine şi responsabil pentru casa ta. Vreau ca
amândoi să decidem ce mâncăm, când mâncăm, cum ne îmbrăcăm şi, deasemeni, când ne culcăm. Să fim liberi, să
putem zbura, să putem să ne mişcăm, fără să ne împiedicăm de cineva prin casă.
Îmi doresc ca viitoarea soacră să fie un musafir îndrăgit care ştie dictonul:
„vizitele rare şi scurte sunt cele mai iubite”.
-Te voi apăra iubita mea, nu am să-i permit
să se bage peste noi, pun stavilă voinței ei de a continua să-mi dirijeze viaţa. Ştiu că mama
este foarte protectoare cu mine. Cât am fost acasă mi-a selectat prietenii,
pentru ea mai presus de orice este statul social, poziţia în societate.
Dispreţuieşte plebea, deşi nu refuză pasărea, ouălele, brânza pe care ţăranii i
le aduc plocon la cabinet. Uită ca ea se trage din neam de ţărani săraci. A
mers până acolo încât şi-a negat originea, iar pe proprii părinţi i-a alungat
din preajma ei, nu i-a văzut de aproape 20 de ani şi nici nu vorbeşte despre
ei. Mama nu mai are un trecut.
Părinţilor ei le trimite bani şi
medicamente. Scrisorile de la ei le primeşte la post-restant în oraşul vecin,
tot de acolo trimite pachetele şi mandatele poştale către părinţi, să nu cumva
să se afle unde-i sunt rădăcinile. I-am cunoscut pe bunicii din partea mamei,
sunt nişte oameni deosebiţi cu o stare materială satisfăcătoare, nu am înţeles
niciodată de ce mama i-a repudiat.
În sufragerie discuţia era în toi. Ioana
propusese ca nunta să fie făcută după ce Emilia va termina facultate.
După mai multe tratative a rămas hotărât ca
după ce Emilia va lua examenul de stat, în toamnă să se facă cununia civilă şi
nunta.
*
Amândouă fetele au trecut cu bine
examenele de absolvire. Gabriela ţinea morţiş să fie repartizată în acelaşi
oraş cu Emilia. Nu înţelegea viaţa fără prietena ei, Emilia făcea parte din ea.
O iubea ca pe cel mai scump bibelou, era o iubire care trecea dincolo de
puterea ei de înţelegere. Gabriela era geloasă pe Adrian pentru orele pe care
le petrecea cu Emilia. Se simţea furată. O dorea pe Emilia doar pentru ea. Îşi
făcuse o dată sieşi un jurământ: să rămână prietena ei pe viaţă. În anii de
facultate Gabi trăise prin Emilia, ea era mai rece, mai calculată, Emilia în
schimb era caldă, sufletistă, inteligentă, romantică, descurcăreaţă, cu un bun
discurs, bună oratoare, avea întotdeauna un verb puternic şi argumentul la
îndemână.
Într-o
seară avuseseră o discuţie ca multe altele, dar asta căpătase altă traiectorie.
Emilia a luat mâinile lui Gabi într-ale ei, a privit-o în ochi, stăteau
greceşte în pat, apoi a întrebat-o:
-Găbiţa mea scumpă, în curând vom termina
facultatea, avem să fim avocaţi aşa cum
ne dorim. În toţi anii ăştia mi-ai ținut loc de mamă şi soră pentru mine, în
schimb tu ai fost ca o călugăriţă, de ce?
Gabi i-a strâns mâinile, a simţit câteva
boabe de transpiraţie rece pe şira spinării, a lăsat ochii în jos, apoi i-a
sărutat mâinile cu dragoste. A rămas tăcută cu buzele pe palmele Emiliei.
-Ai ieşit de câteva ori cu băieţi, de
fiecare dată altul, niciodată nu ai întârziat în oraş mai mult de ora la care
ştiai că eu mă întorc, întotdeauna te-am găsit aşteptându-mă. De fiecare dată
m-ai sărutat de parcă m-ai fi pierdut, după care m-ai regăsit. E ceva ce
trebuie să ştiu?
-Da, nu pot trăi fără tine. Gabi a răspuns
în timp ce îi pupa mâinile.
-Mă iubeşti? Gabi, ţie îţi plac femeile?
Iartă-mi francheţea, suntem prietene vechi, eu voi înţelege indiferent ce
răspuns am să primesc. Emilia se temea de ceea ce avea să-i spune prietena ei.
-Nu ştiu.
-Gabi, când ai ieşit cu acei băieţi, nu ai
simţit nicio atracţie, nu te-a curentat atingerea lor, nu ai simţit, seară
fiind, că soarele încă este în înaltul cerului inundându-ţi sufletul cu lumina
sa? Nu te-a tulburat privirea lor, de multe ori pofticioasă şi animalică. Nu
te-ai simţit, în faţa lor, ca un fruct interzis din care vor să se înfrupte?
Iubita mea, când ei cu respiraţia lor ca un vifor fierbinte, îţi şopteau vorbe
de dragoste, nu ai simţit furnicăturile cum merg din tălpile picioarelor, prin coapse, prin
sfârcurile sânilor şi se opresc în gura dornică de sărutări pătimaşe?
-Taci Emilia! Opreşte-te! Nu ştiu ce să-ţi
spun, nu mă atrage nicio femeie, tu eşti mijlocul universului, tu şi ...
Adrian, pe voi vă iubesc!
-Eşti îndrăgostită de Adrian? Gabi! Tu îl
iubeşti în tăcere pe iubitul meu? Ce este cu tine? Ce dracu, din câţi bărbaţi
sunt în campusul şi lumea asta, l-ai găsit tocmai pe acela, pe care îl iubesc
eu? Emilia, dezamăgită, puţin nervoasă, a lăsat mâinile Gabrielei, după care
s-a ridicat în picioare. Nu înţeleg ce se întâmplă, m-ai năucit, nu mă aşteptam
să-mi faci una ca asta. Emilia simţea cum se scufundă într-un hău infinit,
mâinile încercau în zadar să găsească un punct de sprijin, se prăbuşea în rânjetul
ce părea mefistofelic al Gabrielei. Picioarele i s-au înmuiat, faţa i-a devenit
galbenă ca ceară şi la fel de moale îi era trupul. Prietena ei a observat că
Emilia e gata să se prăbuşească, a sărit din pat şi a prins-o cu o secundă
înainte să cadă. A întins-o pe pat, apoi
a înmuiat o batistă în apă rece şi i-a tamponat uşor obrajii şi fruntea.
Aceasta a deschis ochii, a privit în jur, când a văzut pe Gabriela aplecată
peste ea, cu ultimele forţe s-a întors cu spatele.
-Emilia, bine că ţi-ai revenit, m-ai
speriat groaznic!
-Te rog să nu-mi vorbeşti, nici acum şi
nici altă dată. Vom locui împreună până se termină cursurile, după care are să
meargă fiecare pe drumul lui. M-ai dezamăgit! Nu te mai vreau în preajma mea.
Mi-ai face un mare serviciu dacă nu mă vei mai întreba nici un cuvânt cât timp
avem să mai stăm împreună.
-Emilia,
m-ai înţeles greşit, nu-l iubesc pe Adrian. El a câștigat teren în ochii mei
pentru iubirea ce ţi-o poartă şi pentru că te-a respectat în toţi aceşti ani, îl
mai iubesc pentru că vă veţi căsători. Însă dacă vreodată te va supăra, voi
deveni cea mai mare duşmancă a lui, am să-l urăsc cu toată fiinţa mea. Pe tine
te iubesc mai presus decât mă iubesc pe mine. Eşti cea mai minunată fată pe
care am întâlnit-o. Vreau ca toată viaţa mea să trăiesc în preajma ta, am să
fiu tăcută ca un pește, îmi doresc doar să te văd zilnic la serviciu şi să-ţi
răspund la întrebări când vei binevoi să mi le adresezi, altfel, este suficient
salutul de dimineaţă.
Pe măsură ce Gabi vorbea, Emilia s-a întors
cu faţa spre ea, din ochii frumoşi ai prietenei sale plecaseră două lacrimi, au
străbătut obrazul şi s-au întâlnit sub barbă. S-a ridicat din pat, cu mâna
tremurândă a şters lacrimile Gabrielei, i-a prins mâinile şi a aşezat-o pe
marginea patului. A privit-o în ochii umezi, nu înţelegea nimic din spusele
iubitei sale colege.
-Gabriela, te întreb încă o dată: eşti
îndrăgostită de mine ca femeie? Spune-mi! Ar putea fi un lucru normal, dormim
amândouă în acelaşi pat de patru ani, totuşi, niciodată nu ai pus mâna pe mine,
aş putea spune că ai evitat cu tot dinadinsul orice atingere, atunci, despre ce
este vorba?
-E greu să-ţi explic, e greu să-mi explic,
atât de mult m-am obişnuit cu tine încât nu pot trăi fără tine. Nu am curajul
să intru în barou, îmi este teamă. Eu am învăţat prin tine, tu ai fost cuvântul
pe care eu l-am rostit. Tu ai fost femeia elegantă, distinsă, eu bucătăreasa şi
la nevoie bărbatul care a făcut muncile grele. M-ai dominat în toţi aceşti ani,
nu pentru că ţi-ai fi dorit, ci pentru că eu m-am dat prinsă şi m-am înlănţuit
de tine. Mi-a convenit rolul de mamă, soră, apărător al tău, chiar discipol
când a fost cazul. Prin asta mă simţeam folositoare, îţi eram utilă ţie, zeiţa
mea! Asta am făcut din tine, o Zeiţă. Tu ai reuşit, cu modul tău inteligent de
a înţelege lucrurile, să mă faci şi pe mine să pricep, apoi să pătrund în
tainele materiilor predate. Sunt o
studentă bună datorită modului în care m-ai făcut să înţeleg căile încurcate
ale „dreptului”, justiţiei, anchetelor penale şi civile. M-ai făcut să învăţ
cum să adun probe, să ştiu ce înseamnă răbdarea. Dacă mă rup de tine, am să
devin un nimeni, nu voi avea curajul să îmi iau viaţa în propriile mâini.
-Ce pot face pentru tine scumpa mea
prietenă, Emilia încă nu înţelegea întru totul ce voia Gabriela de la ea.
-Vreau să trăiesc în preajma ta, să nu mă
alungi, să mă iei cu tine, să lucrăm în acelaşi barou. Nu am să fiu o bună
avocată, dacă, nu te ştiu pe tine în apropiere. De la tine îmi iau forţa, tu mă
alimentezi. Zeiţa mea, frumoasa mea, nu mă părăsi, voi veghea tot timpul asupra
ta, nu am nevoie să-mi fac o familie, tu şi Adrian veţi fi familia mea, copiii
mei, fraţii mei. Nu mă înţelege greşit, nu aş face niciodată dragoste cu tine,
nu simt nimic dacă te ating, îmi creşte pulsul
datorită bucurie de a te vedea. Emilia, e greu să-ţi explic, însă ăsta
este adevărul. Iubesc omul din tine, nu femeia.
Emilia a prins-o în braţe, a strâns-o la
pieptul ei, era emoţionată. Se simţea ocrotită.
-Gabi, scumpa mea, să ceri repartizarea în
acelaşi oraş cu mine şi Adrian. Voi face cununia civilă înainte de repartiţie
să-i forţez să îmi dea repartizarea alături de Adrian. Acum să ne concentrăm pe
examene.
-Tu pregăteşte materialele, eu voi spăla
rufele, apoi pregătesc masa.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu